Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ministerul Educației: Actele de studii vor avea cod QR

Ministerul Educației: Actele de studii vor avea cod QR

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Educației a supus consultării publice un proiect de lege prin care se vor introduce coduri QR pe documentele școlare.

Documentul supus consultării publice este disponibil pe portalul ministerului.

„Am pus în consultare publică proiectul de Hotărâre privind tipurile de informații și formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenților și personalului didactic din sistemul național de învățământ preuniversitar”, a anunțat, pe Facebook, Ministerul Educației.

Codul QR va fi folosit pe numeroase acte eliberate de instituțiile din domeniul educație.

„Elementul de noutate: începând cu anul 2024, diploma de absolvire a liceului, precum și certificatul de acordare a definitivării în învățământ, urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR, urmând ca această măsură să fie extinsă începând cu anul școlar 2024-2025 pentru toate formularele actelor de studii. Prin implementarea codului QR pe documentele de recunoaștere emise de CNRED se va putea accesa modulul „Verificare stadiu dosar” de pe site-ul CNRED, care are acum o nouă interfață: cnred.edu.ro”, a precizat Ministerul Educației.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri