Jurnalul.ro Ştiri Educatie Se închid școlile în cinci județe din cauza vremii! Cursurile se țin online sau sunt recuperate ulterior

Se închid școlile în cinci județe din cauza vremii! Cursurile se țin online sau sunt recuperate ulterior

de Redacția Jurnalul    |   

Activitatea didactică va fi suspendată luni în judeţele Brăila, Constanţa, Călăraşi, Galaţi şi Tulcea din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a informat Ministerul Educaţiei.

Ministerul Educaţiei a organizat duminică o videoconferinţă la care au participat Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, secretarul de Stat Sorin Ion şi inspectorii şcolari generali din judeţele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile, pentru evaluarea situaţiei din teritoriu şi pentru stabilirea paşilor ce vor urma în ceea ce priveşte activitatea din unităţile de învăţământ.

"Date fiind condiţiile meteorologice nefavorabile care au generat închiderea unor drumuri şi întreruperea alimentării cu energie electrică în localităţi din mai multe judeţe, prin hotărârea Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă/la solicitarea Inspectoratelor Şcolare Judeţene, cu aprobarea Ministerului Educaţiei, luni, 27 noiembrie, se suspendă activitatea didactică cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţele Brăila, Constanţa, Călăraşi, Galaţi şi Tulcea", a afirmat sursa citată.

Potrivit Ministerului Educaţiei, recuperarea activităţii didactice pentru ziua de 27 noiembrie se va face la decizia Inspectoratelor Şcolare Judeţene, cu consultarea unităţilor de învăţământ şi informarea Ministerului Educaţiei.

"În restul judeţelor ţării, conform informaţiilor primite de la inspectorii şcolari generali, activitatea didactică nu este afectată. Având în vedere că situaţia este dinamică, Ministerul Educaţiei ţine permanent legătura cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene", susţine aceeaşi sursă. 

Prefectul Claudiu Sorin Gavril a anunțat duminică, pe Facebook

”Având în vedere faptul că județul Galați se află sub avertizare de cod Roșu până la ora 16:00, am convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și am decis ca în data de 27 noiembrie 2023 să fie suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Galați. Orele vor fi recuperate ulterior , pe baza deciziei Inspectoratului Școlar”, a anunțat acesta.

Subiecte în articol: scoli inchi conditii meteo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri