Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Finanțelor acordă ajutor de stat pentru investiții de peste 1 mil. euro, în 92 domenii

Ministerul Finanțelor acordă ajutor de stat pentru investiții de peste 1 mil. euro, în 92 domenii

Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ necesar îndeplinirii măsurilor guvernamentale din cadrul Programului Sprijin pentru România și propune o serie de modificări schemei de ajutor de stat nr. 807/2014 dedicată stimulării investițiilor cu impact major în economie.

Scopul modificărilor este de a eficientiza direcționarea fondurilor publice către sectoarele care vor genera proiecte de investiții majore.

Totodată, prin modificările propuse, investițiile mai mari de 1 milion euro vor fi direcționate către 92 domenii de activitate, precum: industria prelucrătoare, construcții, HORECA, informații și comunicații, sănătate și asistență socială, precizează un comunicat.

“Am continuat dialogul cu reprezentanții mediului de afaceri din România și am adaptat cerințele schemei de ajutor de stat la nevoile prezentate. Se va menține pragul inițial de 1 milion de euro pentru investițiile eligibile, pentru a finanța cât mai multe investiții și pentru a asigura un grad cât mai mare de dezvoltare“, a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Nivelul de finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat se stabilește în funcție de mărimea proiectului de investiții și regiunea geografică. Prin grila de punctaj propusă, sunt încurajate investițiile în zonele cele mai slab dezvoltate ale României. Durata sesiunilor de depunere a cererilor de acord pentru finanțare va fi de 30 zile lucrătoare, pentru a permite participarea unui număr cât mai mare de operatori economici, iar deschiderea sesiunilor de depunere va fi comunicată cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte.

Proiectul de act normativ este publicat la rubrica Transparență decizională.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ministerul finantelor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri