Potrivit unui comunicat al ministerului, în urma discuțiilor dintre ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și reprezentanții studenților, s-a ajuns la un acord privind susținerea punctului de vedere majoritar al studenților de a continua organizarea concursului de rezidențiat prin concurs unitar, național, pentru domeniul medicină, domeniul medicină dentară şi, respectiv, domeniul farmacie, cu tematică şi bibliografie unice.
De asemenea, Ministerul Sănătății susține prelungirea termenului minim de comunicare a bibliografiei de concurs de la 6 luni, la 12 luni.
„Reprezentanții studenților au apreciat, de asemenea, modificarea recent adoptată de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, care permite recunoașterea stagiilor de practică efectuate în străinătate direct de către coordonatorul de rezidențiat din centrul în care aceștia își desfășoară activitatea”, se arată în comunicat.
(sursa: Mediafax)