Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ministrul Educației anunță posibilitatea ca anul școlar să se prelungească

Ministrul Educației anunță posibilitatea ca anul școlar să se prelungească

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Educaţiei Ligia Deca a declarat la Observator că anul şcolar ar putea fi prelungit, iar structura ar putea fi modificată, la nevoie.

Ministrul Educaţiei a fost întrebat care este cel mai sumbru scenariu în cazul grevei din educaţie.

„Există soluţii în cazul în care această perioadă se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta în care să nu finalizăm în condiţii bune anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale. Toate se vor desfăşura chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului şcolar”, a răspuns Deca.

„Înscrierile la examenul de Bacalaureat încep de astăzi, însă vorbim despre o perioadă de înscriere, perioada este 29 mai - 7 iunie. Există timpul necesar pentru a se realiza aceste înscrieri. Dacă va fi nevoie, o vom prelungi, însă deocamdată avem unităţi de învăţământ unde se poate realiza această înscriere, acolo unde se poate asigura resursa umană în acest sens. Pentru celelalte unităţi de învăţământ, sperăm că protestul se va finaliza cât mai repede şi vom rămâne în perioada anunţată care se încheie pe 7 iunie”, a mai spus Ligia Deca la Antena 1.

Ministrul a mai arătat că mediile trebuie încheiate, conform calendarului şcolar, până la finalul acestei săptămâni.

„Dacă situaţia o va impune, putem modifica structura anului şcolar pentru cei care sunt în clasa a XII-a sau clasa a XIII-a, în aşa fel încât să dăm timpul necesar pentru închidere mediilor cât şi pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat”, a mai arătat Deca.

Ea a menţionat că Ministerul Educaţiei va lua toate măsurile astfel încât situaţia şcolară a tuturor elevilor să fie încheiată şi să se asigure participarea la examenele naţionale. „Nu vom lăsa niciun elev fără situaţie neîncheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a 8 a sau în clasa a 12 a, de a da examenele care îi sunt necesare pentru a merge mai departe”, a mai spus ministrul.

Despre acei elevi care vor să dea examene la universităţi din străinătate şi depind de acest calendar strict, ministrul a spus: „Vom face toate eforturile pentru a putea să garantăm accesul la examenele naţionale. Sigur, există situaţii speciale, punctuale. Vom lua legătura inclusiv cu omologii din alte state pentru a explica situaţia de fapt şi eu cred că lucrurile se vor rezolva în aşa fel că încheiem anul cu bine, în cazul în care această perioadă se prelungeşte”, a mai spus ministrul. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri