Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Justiției spune că a fost finalizată strategia națională de combatere a crimei organizate. Strategia urmează să fie pusă în dezbatere publică

Ministrul Justiției spune că a fost finalizată strategia națională de combatere a crimei organizate. Strategia urmează să fie pusă în dezbatere publică

de Georgiana Oprea    |   

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat, joi, că grupul de lucru coordonat de Ministerul Justiției alături de Ministerul Afacerilor Interne a finalizat strategia națională de combatere a crimei organizate. Aceasta urmează să fie pusă în dezbatere publică.

„Sunt în măsură să vă prezint faptul că şi Ministerul Justiţiei, alături de alte instituţii, în limita puterilor şi competenţelor legale, a întreprins în acest an fapte notabile în sensul combaterii crimei organizate şi traficului de persoane. Aş putea spune că în anul în curs, în România, un întreg sistem s-a pus în mişcare pentru a riposta împotriva crimei organizate şi traficului de persoane. (…) Un grup interinstituţional de lucru a fost organizat, el a lucrat în ultimele luni pentru elaborarea unei strategii naţionale împotriva crimei organizate, implicit a traficului de persoane. Un al doilea grup de tip operativ a fost organizat între instituţiile cu atribuţii operative în domeniu. (…) Pot anunţa astăzi că grupul de lucru coordonat de Ministerul Justiţiei alături de Ministerul Afacerilor Interne a finalizat Strategia naţională de combatere a crimei organizate, care va fi pusă în scurt timp în dezbatere publică. Această strategie include obiective pe termen scurt şi pe termen lung, include atât activităţi de combatere, cât şi de prevenire, dar şi pilonul de protecţia victimelor”, a afirmat Predoiu.

Ministrul Justiției a participat, joi, la semnarea acordurilor de cooperare dintre Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Biserica Ortodoxă Română și Primăria Municipiului București, pentru combaterea și prevenirea traficului de persoane și protecția victimelor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri