Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul propus al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei: Prioritatea numărul 1, plata tuturor facturilor restante pe PNDL 1 şi 2

Ministrul propus al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei: Prioritatea numărul 1, plata tuturor facturilor restante pe PNDL 1 şi 2

Ion Ştefan, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a declarat, miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, că prima măsură pe care o va lua în mandatul său va fi asigurarea plăţii tuturor facturilor pe PNDL 1 şi PNDL 2.

"Prioritatea numărul 1, chiar numărul 1, acum, este să asigurăm plata tuturor facturilor restante pe PNDL 1 şi 2, să asigurăm sumele necesare UAT-urilor pentru plata facturilor către constructori. Sunt, deja, întârzieri serioase, în multe locuri constructorii părăsesc lucrările în prag iarnă, acum, când vorbim noi. Necesarul pentru achitarea facturilor restante şi a plăţilor ce urmează a fi făcute până la sfârşitul anului este de aproximativ de 1 miliard de lei. Astăzi, din ce am înţeles şi eu, urmează ca circa 400 de milioane de lei să fie disponibilizaţi, iar prima mea decizie de ministru (...) va fi să dăm o decizie ca aceşti bani să ajungă la UAT-uri. Vreau să fiu foarte clar, vom continua toate lucrările pornite, demarate pe PNDL 1 şi PNDL 2, dar, în calitate de ministru, voi fi foarte atent cu aceste cheltuieli, cheltuirea banului public. Sunt convins că nimeni nu mai vrea să audă de achiziţii dubioase, ca, de exemplu, becuri stradale cumpărate cu 2.000 de euro bucata. Lucrul ăsta s-a întâmplat, ştiţi foarte bine. Risipa banului public trebuie să dispară", a afirmat Ion Ştefan.

El a adăugat că o altă prioritate va fi demararea procedurilor pentru un nou program privind înfiinţarea distribuţiilor de gaze naturale. "La ora actuală, doar 34% din gospodăriile României sunt racordate la reţelele de gaze naturale. Avem resurse naturale în Marea Neagră, o adevărată comoară de care trebuie să beneficiem cu toţii, fiecare român să aibă gazul românesc în casă", a spus Ştefan.

O altă urgenţă, a completat el, o constituie finalizarea lucrărilor la stadioanele bucureştene în vederea Campionatului European de Fotbal de anul viitor. Ion Ştefan a precizat că a fost deja într-o vizită pe şantierele Steaua, Giuleşti şi Arcul de Triumf, pentru a vedea stadiul fizic al lucrărilor şi a dat asigurări că va oferi sprijin constructorilor.

"Administraţia publică are resurse să se modernizeze şi vom sprijini orice intenţie pentru ca serviciile oferite cetăţenilor să fie mai bune, de calitate şi ieftine. Trebuie să renunţăm la acele avize care nu sunt necesare oamenilor, dar sunt necesare pentru instituţiile care constituie venituri proprii şi trăiesc bine din aceste taxe. Este cazul, de exemplu, şi al Inspectoratului de Stat în Construcţii, o instituţie cu specialişti foarte buni, dar care trebuie reformată, o instituţie unde un director poate ajunge să aibă un salariu mai mare decât un parlamentar sau ministru. De asemenea, digitalizarea trebuie să fie o acţiune prioritară. În procesul de digitalizare îmi propun ca interacţiunea dintre cetăţean şi funcţionar să se facă o singură dată la predarea documentelor, iar instituţia avizatoare să-şi facă treaba digitalizat şi apoi să elibereze un formular digital", a declarat Ştefan.

El a afirmat că va propune la nivelul Guvernului o comisie interministerială care să inventarieze toate spaţiile abandonate aparţinând statului pentru a le transfera către autorităţile locale. "Sunt un adept al descentralizării, dar nu al unei descentralizări haotice, presante, care să nu asigure şi resursa financiară, nu doar obligaţii pe spatele primarilor", a explicat Ştefan.

O altă prioritate a mandatului său de ministru va fi sprijinirea procesului de intabulare şi cadastrare a terenurilor, iar pe acest subiect "cuvântul de ordine" va fi digitalizarea.

AGERPRES

Subiecte în articol: PNDL ion sefan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri