Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Sănătăţii spune că acordul cu Ungaria privind transplantul pulmonar va fi semnat la finalul lunii mai

Ministrul Sănătăţii spune că acordul cu Ungaria privind transplantul pulmonar va fi semnat la finalul lunii mai

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că acordul cu Ungaria privind transplantul pulmonar va fi semnat la sfârşitul lunii mai, după ce va exista şi procedura prin care pacienţii români vor merge pentru a face intervenţiile în ţara vecină.

"Am fost ieri în Ungaria şi am discutat cu omologul meu, domnul ministru Miklos Kasler, de posibilitatea semnării unui acord privind efectuarea de transplant pulmonar pacienţilor din România şi nu numai. Am discutat şi despre achiziţia comună de medicamente, despre probleme legate de oncologie. Pentru transplantul pulmonar avem un acord pe care deja l-am agreat ambele părţi, dar eu am opinat că vom semna acest acord în momentul în care vom avea şi procedura prin care pacienţii vor merge în străinătate. (...) Prin urmare, echipele tehnice vor începe să lucreze la procedura propriu zisă şi am convenit cu partea ungară că la sfârşitul lunii mai vom semna aceste acord împreună cu procedura de transplant efectiv pentru pacienţii din România", a afirmat Pintea la Ministerul Sănătăţii.

Ea a menţionat că există discuţii şi cu Eurotransplant, iar preşedintele ANT, Radu Zamfir, urmează să trimită o scrisoare de intenţie pentru aderarea la această organizaţie.

"În acelaşi timp, avem discuţii şi cu Eurotransplant, nu este singura ţară cu care discutăm. Domnul doctor Radu Zamfir, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, va trimite o scrisoare de intenţie Eurotransplant, urmare a discuţiilor pe care eu le-am avut cu reprezentanţii Eurotransplant în ianuarie. Am avut o întâlnire cu preşedintele şi cu boardul Eurotransplant", a spus Sorina Pintea. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri