Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat joi că Spitalul de Arşi din Capitală se află într-o situaţie gravă şi că este inacceptabil ca după incendiul din Colectiv să nu se fi învăţat nimic, adăugând că are în vedere relocarea acestui spital.
Citeste si:
"Încep prin a vă spune cât de mult regret situaţia pacientului de la Spitalul de Arşi. Spitalul de Arşi se află într-o situaţie gravă - şi nu de ieri, de azi. Situaţia de la Spitalul de Arşi o cunoaştem cel târziu de la Colectiv, în noiembrie am fost acolo ca voluntar. În ultimele două luni, cele două luni în care am fost aici, am avut mai multe situaţii de criză la Spitalul de Arşi: situaţia de la Valea Cascadelor şi cea cu unitatea de transfuzii. În weekendul cu explozia de la Valea Cascadelor am fost acolo în spital împreună cu doi consilieri ai mei, ambii medici. Am văzut condiţiile din spital iar unul dintre consilierii mei, doctorul Cătălin Cârstoveanu, a petrecut o noapte acolo împreună cu două asistente de la Maria Curie pentru a ajuta personalul de la Spitalul de Arşi în a îngriji pacienţii, pentru a face un raport pentru mine. Raportul reliefează o situaţie care nu este mai puţin gravă decât ceea ce aţi văzut astăzi de dimineaţă. Dincolo de problemele grave de management şi de insuficienţa personalului, ce trebuie spus este că este inacceptabil ca după Colectiv noi să nu fi învăţat nimic", a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă.
El a spus că spitalul nu oferă condiţii pentru pacienţi, nici pentru personalul medical, singura măsură rezonabilă pe care a luat-o în considerare de mai multe ori în ultimele luni fiind închiderea acestuia şi transferarea activităţii într-o altă unitate.
"Este o măsură pe care am luat-o în considerare de mai multe ori, de trei ori, pe care am discutat-o îndelung ultima dată săptămâna trecută. Săptămâna trecută am avut la minister o întâlnire cu managerii spitalelor care pot prelua pacienţi cu arsuri grave, dar concluzia la care am ajuns este că nu putem închide întreg spitalul. Ceea ce am făcut este să suspendăm activitatea Unităţii de Transfuzii, ceea ce înseamnă că pacienţi cu arsuri grave au fost redirecţionaţi. Limitările acestei măsuri au fost reliefate acum câteva zile, când un pacient de 26 de ani din Braşov cu arsuri pe 60% din corp a trebuit adus într-un centru în care să poată fi îngrijit. Era la ora unu şi jumătate noaptea şi eram cu doi consilieri în cabinet şi dădeam telefoane la managerii de spital care să îl preia, lucru care a fost imposibil şi a trebuit ca până la urmă să apelăm tot la Spitalul de Arşi şi să găsim o soluţie de compromis cu Centrul de Transfuzii pentru ca acel pacient să fie îngrijit. În momentul acesta, la Spitalul de Arşi există doi pacienţi pe secţia de Terapie Intensivă care nu pot fi transferaţi", a explicat ministrul Voiculescu.
Potrivit acestuia, relocarea Spitalului de Arşi se află în fruntea listei sale de priorităţi, alte măsuri intermediare referindu-se la inspecţii, controale, amenzi şi ajutorarea spitalului cu orice fel de investiţie este nevoie.
Demnitarul a arătat că poate fi relocată o secţie sau întregul spital.
"Situaţia în care suntem acum este rezultatul lipsei de viziune, al lipsei de acţiune asupra acestui spital. Practic, nimeni nu a făcut nimic semnificativ pentru acest spital. Putem să vorbim despre profesionalizarea managementului, putem să vorbim despre ajutor punctual, pe care cu siguranţă îl vom oferim şi îl oferim deja. Există o problemă de management, există o problemă de infrastructură care nu poate fi neglijată", a mai spus Voiculescu.
El a subliniat că vinovaţii vor răspunde "cu siguranţă" şi a precizat că nu poate fi învinovăţit întregul personal medical.
"Cu siguranţă, vinovaţii vor răspunde. Poliţia Capitalei este acolo deja. Nu putem învinovăţi întregul personal medical. Este singurul spital unde avem personal specializat pentru marii arşi, singurul spital din Bucureşti unde avem mai mulţi medici care pot trata marii arşi, nu pot fi învinovăţiţi în masă. Revin la infrastructură: atât timp cât nu ai o instalaţie de climatizare, cât managementul nu a făcut nicio cerere către Ministerul Sănătăţii pentru ajutor financiar în acest sens, atât timp cât ai ochiuri de geam fără plasă şi ai muşte, ai o problemă majoră", a mai susţinut ministrul.
Inspectorii din cadrul Inspecţiei Sanitare se află încă la Spitalul de Arşi şi vor face un raport.
Întrebat când ar putea fi relocat spitalul, Voiculescu a răspuns: "De îndată ce vom găsi o posibilitate. Discuţiile au început acum câteva săptămâni".
Ministrul a precizat că, în cazul în care va avea loc o explozie soldată cu mai mulţi răniţi, pacienţii vor fi duşi în străinătate.
Sursa: AGERPRES