Comuna Buzescu a apărut la National Geographic, la Discovery și la BBC, titrată ca „Beverly Hills din Teleorman” sau „Pagodele romilor de la Alexandria”. Într-adevăr, aceste case sunt o atracție, pe de-o parte prin opulența lor, pe de altă parte pentru că, deși au costat unele dintre ele și peste două milioane de euro, sunt nelocuite.
Am vizitat acest „Beverly Hills” însoțit de un ghid, nea Gelu, care s-a ocupat acum ceva ani de întreținere prin câteva palate. „Le mai schimbam un bec, o clanță, un geam. Am fost în multe case de aici. De fapt, cu sau fără treabă, am fost în toate. Mulți bani, foarte mulți bani, dar, să știți, mulți dintre ei nu au bani doar de când au plecat în Anglia. Unii dintre ei aveau bănet și pe vremea lui Ceaușescu, ...aur din strămoși”. „Și, totuși, de ce au făcut palatele astea dacă nu locuiesc în ele?”, întreb eu. „Doar ca să se laude. Ăsta este singurul lor scop. Niciunul nu a locuit în niciuna din case. Niciodată. Le-au făcut la concurență, să vadă vecinii că a lor e mai mare, mai luxoasă”. „S-au adunat toți deodată?”. „Au fost, dar rar. Se adunau toți, sau aproape toți, fie la vreo nuntă, fie la vreo înmormântare. Dar când se adunau, era și o adevărată expoziție de mașini care mai de care mai luxoase”.
Nimic nu s-a construit legal
„Cum de au primit autorizație?”. Nea Gelu izbucnește în râs. „Autorizație de construcție? Nici măcar una! E posibil ca nici terenul să nu fie al lor. Au construit pur și simplu, cu planuri care se schimbau de la o zi la alta. Însă, să știți că toate materialele de construcție sunt, toate!, de cea mai bună calitate. Pereții sunt groși, rezistenți, marmură adusă din Italia... Foarte solide sunt casele astea. Ce să mai zic? Bani mulți de tot”. „Înțeleg că primarii au închis ochii și i-au lăsat în pace”. „Eu cred că s-au dat niște bani buni pe sub mână, că altfel nu-mi explic. Dar asta nu mai contează acum. Le-au făcut. Ce să faci acum? Să le demolezi. Oricum, nu încurcă pe nimeni. Și încă ceva. Muncitorii care le-au construit au fost foarte bine plătiți”. Nea Gelu nu a lucrat pe șantierele pagodelor. „Aș fi vrut eu să lucrez la construcții. Îmi făceam și eu casa. Dar dacă nu a curs, a picurat. Nu mă plâng”.
Tribunalul din Caracal, clonat la Buzescu
Între timp ajungem în fața, probabil, celui mai ciudat palat. „Este casa lui Dan Finuțu. A fost condamnat la Tribunalul din Caracal la doi ani cu suspendare. Nu mai știu pentru ce. Cert este că de bucurie că a scăpat așa ieftin, și-a făcut casa după planurile Tribunalului din Caracal, și a făcut-o la scara de 1 la 1. E identică. Noi am râs de el atunci când a făcut-o. Au râs și romii lui de el. Este singurul palat din Buzescu fără turnulețe. Păi... dacă tribunalul din Caracal nu avea turnulețe...”.
Cine a fost Dan Finuțu? „Un țigan plin de bani. I-a făcut din fier vechi. Avea milioane de dolari când a murit pe la Tulcea. Accident de mașină. A murit și el, și nevastă-sa. Dar să știți că și cavoul în care a fost pus este tot cum e clădirea Tribunalului din Caracal, dar la scară mai mică. Tare mult l-a impresionat acel tribunal. De atunci casa este pustie. Nu știu dacă a avut rude, că nu aveam eu treabă cu el. Dar nu am mai văzut de atunci nicio mișcare pe la el prin curte”.
Traversăm. Trecem în revistă alte palate, fiecare având ceva diferit. Fie un leu la intrare, fie o pereche de cai, fie o arcadă, fie trepte imense. Niciun palat nu seamănă cu altul. „Păi cum să semene? «De ce mă copiezi?» S-ar fi certat de mama-focului. Fiecare are mândria de a fi unic. Și, desigur, palatul lor este cel mai frumos”.
„Nu ne mai pozați atât!”
Am observat într-una din curți mișcare. Imediat a venit o doamnă la gard. „Ia nu ne mai filmați atât, că ne dădurăți pe toate televiziunile din lume. Și tu, Gelule, de ce-i aduci p-acilea?”, s-a răstit la noi. „Vă admiram casa. Atât”. „E făcută din muncă, nu din furat. Noi suntem cinstiți”. Am plecat mai departe. „Nici ei nu locuiesc în casa mare. Toți au în spate o căsuță mai mică. Acolo stau. Alții mai dorm și în căruțe, după tradiția lor. De fapt, aici au rămas doar bătrânii. Tinerii au plecat și și-au făcut un rost prin Anglia sau prin Germania. Casele astea le-au făcut doar ca să se laude că o duc bine. N-or să se mai întoarcă niciodată aici”.
Exodul din anii 90
Înainte de Revoluție, în Buzescu erau circa 10.000 de locuitori. Aproape jumătate din ei erau romi, care au luat drumul străinătății chiar la începutul anilor 90. „Erau și săraci printre ei. Din 5.000 cred că au rămas 100. Apoi, ușor-ușor, au început să apară palatele astea. Unul după altul, unul mai mare ca altul, unul lângă altul. Nici nu mai știu care a fost primul. Și acum se mai construiesc palate. Cred că două-trei sunt șantier”.
Îl întreb pe nea Gelu dacă-i plac aceste palate. Zâmbește. „Nici nu contează dacă-mi plac sau nu. Lor le plac, că de aia le-au făcut așa. Dar n-aș locui într-o astfel de casă. Te usucă de bani. Ia gândiți-vă puțin. Toate au 15-20 de camere. Toate camerele sunt mari, înalte, scări largi interioare ca să urci la etaj, ca la Ateneu sau ca la Operă. Scările cred că toate sunt la fel. Diferă doar materialele. Unii au balustrada din marmură, alții din inox, alții din fier forjat. Dar sunt mari. Păi cum să încălzești iarna o astfel de casă? Îți trebuie o termocentrală ca la Ișalnița să o întreții”.
Speram să găsesc pe cineva să mă lase înăuntru. „Nu te cheamă nimeni înăuntru. Îți zisei mai devreme. Nu-i interesează decât să se vadă din stradă cât sunt de bogați și realizați. Înăuntru nu mai este treaba altora. Chiar dacă nici ei nu intră cu lunile, doar să mai caute câte ceva. Stau, câți sunt, în casa mică din spate”.
Ajungem și la primărie. Încerc să vorbesc cu cineva avizat. Găsesc o doamnă fără chef de vorbă. „Aș vrea să vă întreb de palate...”. Nici nu m-a lăsat să termin. „Nu vreau să mai aud de palate. Veniți aici să le vedeți ca la sfintele moaște. Niște case și atât. Dar ce? La Strehaia nu sunt la fel? La Costești nu sunt la fel? Sau la Stoenești? Vi s-a cășunat pe noi? Avem aici locuri interesante de vizitat. Vechea școală, biserica, vechi de sute de ani. Voi vă uitați la palatele alea pustii”.
Am lăsat-o bodogănind. Dar m-am întâlnit cu un angajat al primăriei ceva mai vorbăreț. „Vă rog să nu-mi dați numele. Se supără domnul primar. Dar prietenește putem vorbi”. Îl întreb de palate, dacă sunt ridicate legal. „Nu au autorizație de construcție, doar niște hârtii de mână, de acum 20-30 de ani. Ne-am trezit cu ele. Acum ce să facem? Să le demolăm? Nu avem cum. Ne-am pune toată comunitatea în cap. Ar veni toți de prin străinătate și ar ieși tărăboi mare. Asta ne trebuie nouă? Acum că le-au făcut, rămân bine făcute. Nici nu ne-am bătut capul cu ele. Nici nu ne deranjează prezența lor. În plus, par a fi și o atracție turistică. Sunt privite ca o curiozitae, o ciudățenie. Au venit televizini din străinătate. Au filmat câte o săptămână. Au tot încercat să filmeze și înăuntru. Nu cred că au avut succes”. „Ar putea fi organizat, pentru turiști, un tur al palatelor?”. „Categoric nu. Este imposibil. Nu te vor lăsa oricâți bani le-ar ieși din asta. Ei le-au făcut ca să se fălească cu ele, nu că le-ar fi necesare. Și nici nu le place să le intri în casă. Nici ei, când mai vin pe aici, nu stau în palate. Mai pe la hotel, mai prin apartamentele din Alexandria, că au și apartamente în oraș”.
Cotidianul britanic „The Sun” scria că romii au trimis în România, anual, peste 500 de milioane de lire sterline, bani cu care și-au construit palatele.