x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Institutul Cantacuzino infirmă teoriile: Tânărul din Arad are o tulpină obișnuită de hantavirus, nu virusul periculos de pe vas

Institutul Cantacuzino infirmă teoriile: Tânărul din Arad are o tulpină obișnuită de hantavirus, nu virusul periculos de pe vas

de Redacția Jurnalul    |    18 Mai 2026   •   23:45
Institutul Cantacuzino infirmă teoriile: Tânărul din Arad are o tulpină obișnuită de hantavirus, nu virusul periculos de pe vas
Cazul de hantavirus din România nu provine din focarul internațional de pe nava de croazieră

Cazul a fost confirmat cu infecție cu hantavirus pentru tulpinile circulante în România și în Europa și nu are legătură cu focarul de pe vasul de croazieră, a anunțat luni Institutul Național de Sănătate Publică, referitor la cazul pacientului din Arad.

 

În urma analizelor probelor biologice, efectuate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, cazul a fost confirmat cu infecție cu hantavirus pentru tulpinile circulante în România și în Europa.

„Cazul nu are nico legătură cu focarul identificat la bordul navei de croazieră cu virusul Andes (Hantavirus) care circulă doar în America de Sud. Menționăm că pacientul este stabil, conștient și cooperant”, a transmis INSP.

Potrivit INSP, este vorba de un caz de hantaviroză la o persoană internată într-o unitate de psihiatrie din luna iulie 2023.

Ministerul Sănătății a anunțat luni rezultatele controlului desfășurat de Inspecția Sanitară de Stat la Spitalul de Psihiatrie Ștei, ca urmare a confirmării unui caz de infecție cu hantavirus.

Inspectorii sanitari au dispus relocarea celor 8 pacienți contacți ai cazului într-o zonă izolată, organizată în saloane tip nucleu, cu circuite separate, pentru protejarea celorlalți pacienți și a personalului medical.

Persoanele contact vor rămâne sub supraveghere și carantină pentru o perioadă de 21 de zile.

Ministerul Sănătății arată că mai multe neconformități au fost găsite în urma controlului.

Pentru deficiențele constatate în activitatea de deratizare, unitatea sanitară a fost amendată cu 2.000 de lei, după ce în documentele de intervenție lipseau informații esențiale. Inspectorii sanitari desfășoară un control și la firma de deratizare.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în blocul alimentar, inspectorii au constatat existența unor suprafețe neigienizate și condiții necorespunzătoare de depozitare, fiind aplicată o amendă de 3.000 de lei pentru nerespectarea normelor sanitare în zone cu risc crescut de contaminare.

Totodată, s-a constatat depășirea capacității aprobate a unității, cu 319 pacienți internați raportat la 314 paturi funcționale, situație care afectează menținerea circuitelor sanitare corespunzătoare.

Inspecția Sanitară de Stat a impus conducerii spitalului un plan de conformare.

(sursa: Mediafax)

 

×