Mircea Badea a afirmat, marți, în emisiunea "În gura presei", că judecătorii au partea lor de vină în cazul abuzurilor din justiție făcute de statul paralel în ultimii ani.
"Oricât de mult ai încerca să te sedezi cu bunăvoință față de judecători, cetățeni, situația este extrem de precară și chiar teribilă pe alocuri și la judecători. Adică, oricât am încerca noi, ca să nu facem atac cerebral, să ne sedăm cu ideea că dacă procurorii sunt așa, judecătorii sunt altfel, oricât am încerca, totuși, când tragi linie, îți dai seama că orice nenorocire ar fi făcut și SRI, și procurorii, fără colaborarea ticăloșită și vinovată a judecătorilor nu se puteau întâmpla monstruozitățile care s-au întâmplat", a spus Mircea Badea.
Comentariul a fost făcut în contextul acționării în judecată de către Victor Ciutacu a Parchetului General și a lui Augustin Lazăr, după ce instituția condusă de acesta a refuzat să-i pună la dispoziţie jurnalistului ordonanţa de clasare a dosarului în care a fost audiat, dosar deschis după difuzarea unei înregistrări cu Traian Băsescu la România TV. Antena 3