Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea, despre Coldea: Nu trebuie să fii foarte mintos, ca să ajungi să conduci România și să-i distrugi pe toți

Mircea Badea, despre Coldea: Nu trebuie să fii foarte mintos, ca să ajungi să conduci România și să-i distrugi pe toți

Mircea Badea a spus, marți, că nu îl suspectează pe generalul SRI Florin Coldea că nu este ”foarte mintos”, dar a reușit ”să conducă România” fiind foarte rău și determinat să parvină.

”Coldea nu era deloc foarte mintos, l-am văzut în cele 2-3 interviuri pe care le-a dat. Nu mi s-a părut a fi Kasparov. Era un băiat care fără să fie foarte mintos, dar fiind foarte rău și foarte determinat să parvină în viață, din cauza poziției a putut să facă toate aceste lucruri, și, sigur, dublat de o răutate uriașă. Nu trebuie să fii foarte mintos ca să ajungi să conduci România și să-i distrugi pe toți, dacă vrei”, a apreciat Mircea Badea, luni, la Antena 3.

 

”Și, atunci, cred că SRI trebuie reformulat din fundamentele sale și trebuie umblat la legile siguranței naționale. Vreau să văd șefii serviciilor secrete, audiați la televizor, nu în spatele ușilor închise ca la noi. Dacă SUA poate, să putem și noi”, a adăugat realizatorul Antena 3.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri