"Ideea este că tehnologia te prosteşte rău, constatăm asta, sper. Nu suntem atât de proşti încât să nu ne dăm seama că te tâmpeşte rău, pentru că dacă ai smart-orice, de la smart-phone la smart TV, ce nevoie mai ai de tine?
Nu mai ai nevoi de tine, pentru că te înlocuiesc toate aceste device-uri", a început Mircea Badea ediţia de luni a emisiunii În gura presei, de la Antena 3 CNN.
Realizatorul a povestit o discuţie pe care a avut-o cu fiul său, Vlăduţ, despre tehnologie.
"Am vorbit cu băieţelul meu şi m-a întrebat aşa: `Tata, Google e cel mai deştept?`.
Zic: nu prea mi se pare. Dar de ce să fie cel mai deştept?
`Păi, ştie totul`, a zis copilul.
Tati, nu ştie totul, i-am spus. În al doilea rând, ca să ştie să-ţi răspundă, trebuie să ştii tu să-l întrebi", a povestit Mircea Badea.
"De departe, entitatea care ştie cele mai multe despre noi pe planeta Pământ este Google, nu serviciile secrete, nu SRI, nu CIA", a încheiat Mircea Badea.