Jurnalul.ro România inteligentă Mircea Coșea: Este un paradox. România cu cele mai mari rezerve are probleme energetice

Mircea Coșea: Este un paradox. România cu cele mai mari rezerve are probleme energetice

Europa nu are deocamdată o alternativă la gazele rusești, iar România gândește doar pe termen scurt, fără să ia în calcul evoluția generală a economiei în viitor. Este un paradox. România cu cele mai mari rezerve are probleme energetice, spune Mircea Coșea, la Conferința Națională "Soluții post-conflict, noul drum al gazelor".

În contextul actual, al crizei din Ucraina, Europa nu are o alternativă la gazele din Rusia.

"Europa nu are deocamdată o alternativă la gazul rusesc, așa încât va trebui să facă ceva. Ce? Va merge pe linia verde, va mai consuma cărbuni o mică perioadă de timp și va regândi energia nucleară. 

România ar trebui să aibă o gândire foarte complexă în legătură cu ce se întâmplă după această criză ucraineană pentru că dintr-o dată ne-am văzut în situația în care trebuie să vedem ce facem în viitor. Costurile dezvoltării vor fi foarte mari din punctul de vedere al inflației generalizate. România nu are resurse ca să facă minuni deci trebuie să fie o listă de priorități pe care guvernul trebuie să o facă. Ce facem, în ce fel facem și cât ne propunem ca să avansăm în viitor", spune Mircea Co;ea, profesor universitar la ASE București și deputat PNL.

El explică faptul că autoritățile ar trebui să aibă o gândire pe termen lung, iar măsurile de compensare și plafonare nu sunt o soluție.  

"Noi nu putem să gândim decât pe termen foarte scurt. Avem o nevoie de 28% a import, hai să vedem cum acoperim acest import. Trebuie să discutăm despre evoluția acestei piețe a gazului în România. Dacă luăm în considerare ce se întâmplă astăzi, speranțele ca să ajungem la o astfel de gândire sunt minime pentru că ceea ce se discută astăzi, pe surse !, guvernul gândește de la 1 aprilie un sistem de corectare a situației care s-a creat în urma liberalizării. Părerea mea, nu merge la esența lucrurilor. Nu ajunge la o explicație exactă a tipului de model energetic pe care România trebuie să-l aibă". 

Totodată, el atrage atenția că deși România are resurse, se confruntă cu probleme energetice. 

"România are cele mai mari resurse, hidro, cărbune și energie nucleară. Noua gândire guvernamentală care ar trebui să apară după această criză, ar fi acela al asigurării autosuficienței energetice și alimentare, într-o țară în care discutăm de resurse mult peste cele necesare. Este un paradox. România cu cele mai mari rezerve are probleme energetice. 

Nu înțeleg acea soluție a coridorului Bulgaria-Grecia, dar având în vedere nerezolvarea situației geopolitice legată de aprovizionarea Europei în general cu gaze, nu cred că lucrurile vor merge atât de repede încât la vară să avem o rezolvare", afirmș Mircea Coșea.

Acesta spune că este nevoie de o gândire în perspectivă pentru a rezolva problema energiei.

"Noi o abordăm într-o manieră pompieristică. Ce se întâmplă, ce facem, e criză. Pe termen scurt sunt foarte sceptic. Nu cred că se pot lua măsuri pe parcursul acestui an pentru a îndrepta într-o măsură semnificativă situația în care ne aflăm. 

Încă nu am rezolvat problema facturilor. Vorbim numai despre plafonare și compensare. Nu suntem încă la nivelul altor țări europene în ceea ce privește redimensionarea și regândirea. Deci probabil că vom importa în continuare și prețurile vor crește. 

Din ce se discută azi în România în legătură cu energia, cu gazele, lipsesc două lucruri importante Privirea pe perspectivă. Noi discutăm imaginea fixă. Dacă nu avem o gândire în legătură cu dezvoltarea economiei românești pe o anumită perioadă, se spune 2026, cel mai apropiat an în care putem să extragem gaze din Marea Neagră. Dacă nu avem în vedere, la nivelul anului 2026, dezvoltarea economiei românești, nu știm ce cerere de gaze avem. Pentru că există mai mulți factori. Gazul pe care noi îl folosim va trebui să fie redimensionat în funcție de retehnologizarea economiei. Ar trebui să fie gândit în legătură cu un plan strategic privind utilizarea gazului, în ce condiții, cum și unde. Nu numai pentru chimie și încălzit, poate și pentru alte domenii. Noi gândim numai la necesarul de acum, în viitor necesarul poate să fie mult mai mare sau mult mai mic. 

Poate să fie mult mai mare dacă mergem pe această linie a unei structuri economice înapoiate, manufacturiere, care  consumă multă energie, sau poate să se reducă dacă trecem la un program foarte serios de retehnologizare, și atunci consumul de energie pe unitate de produs și de servicii se reduce".
 

Subiecte în articol: mircea coşea gaze
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri