Fostul preşedinte al FRF Mircea Sandu s-a prezentat marţi la DNA pentru a fi audiat de procurori într-un dosar de corupţie.
Mircea Sandu a venit însoţit de avocat.
Acesta le-a spus jurnaliştilor că a fost citat la DNA, însă nu a menţionat în ce calitate. El a adăugat că nu ştie despre ce dosar ar fi vorba.
Fostul preşedinte al FRF Mircea Sandu a fost pus sub învinuire de DNA într-un nou dosar pentru luare de mită şi spălare de bani, a anunţat marţi avocatul Cristian Ene.
"A fost pus sub învinuire într-un dosar nou pentru două acuzaţii: una de luare de mită şi una de spălare de bani. De asemenea, nu s-a instituit nicio măsură preventivă din punct de vedere al libertăţilor individuale. Domnul Mircea Sandu, aşa cum a făcut şi în celălalt (dosar - n.r.), va face toate eforturile să dovedească faptul că aceste acuzaţii sunt nefondate. La acest moment i s-a adus la cunoştinţă doar calitatea de suspect", a precizat Cristian Ene, la ieşirea de la DNA.
Mircea Sandu nu a dorit să dea lămuriri suplimentare jurnaliştilor.
Fostul preşedinte al FRF Mircea Sandu s-a prezentat marţi la DNA.AGERPRES