Mircea - de unde provine cunoscutul nume la români? Specialistul Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „Numele dat e întâlnit, în cronici, sub forma Mirceo, Mirce, Mircea. A fost purtat, mai cu seamă, de domni și nobili români. Mircea e prescurtarea unor nume (compuse) sud-slave, precum Slavomir, Radomir, Strațimir, Vranimir etc., «mir» având înțelesul de «pace», ori «lume» (sensul de pe urmă, întâlnit mai des la slavii estici, cei sudici preferând termenul de «svetăt»/ «sveat» pentru «lume»). Radomir, de pildă, se tălmăcește prin «a se bucura de pace, a fi cunoscut/ vestit pentru gândurile bune», iar Strațimir/ Strazimir prin «străjer/ apărător al păcii». Ultimul nume este prezent, în egală măsură, atât la sârbi, cât și la bulgari. Mai cu seamă la clasele conducătoare, până în secolul al XIV-lea”.
Creștinat de sora bunicului său
În completare: „Cum numele de botez erau date, în general, de nași, aleși dintre rude apropiate, ori de nobili de același rang, cel mai probabil Mircea a fost botezat, în 1355, la Curtea de Argeș, de sora bunicului său (domnitorul Nicolae Alexandru), Ana de Vidin, și de țarul de Vidin, Ioan Strațimir (fiul Teodorei Basarab, căsătorită cu țarul Ivan Alexandru de la Târnovo), primind numele lui Ioan Strațimir (căruia i se spunea și Ioan Mircio). Ioan (Io/Ιω) Mircea Voievod va fi, de altfel, în relații foarte apropiate cu țaratul de Vidin și despotatul Dobrogei (ultimul va intra în componența Țării Românești)”.
Rădăcinile lui Neagoe
Un alt nume faimos de domnitor este Neagoe. Ce înțeles are și care-i sunt rădăcinile? Facem loc explicațiilor științifice: „Numele Sfântului Neagoe Basarab ne este cunoscut tuturor și este legat pe veci de faimoasa monastire a Argeșului. Semnificația numelui său, astăzi, ne scapă însă. Chiar dacă Neagoe e încă un nume prezent la români. Neagu, Neaga, Neguș, Negoiță etc. ne sunt și ele bine știute. Până mai ieri, primite de Botez, în zilele noastre, nume de familie. La bulgari, sârbi și macedoneni se întâlnesc mai cu seamă sub formele: Negoslav, Negoslava, Negoș, Neagul, Negul, Nego, Neagol, Neaga, Nega, Neguș, Neagula etc.”.
Cel care iubește slava
Mai departe: „Numele întreg, întru început, a fost Negoslav, păstrat astăzi la sârbi (întâlnit destul de des), la bulgari și români fiind aproape dispărut de câteva veacuri, păstrându-se, în general, în forme prescurtate (așa cum au rămas Vlad de la Vladimir și Vladislav, ori Boris de la Borislav). Negoslav are înțelesul de «cel ce prețuiește, iubește slava», «cel ce ține la cinstea sa» (urarea la Botez fiind: să fie slăvit cu aleasă cinstire), «neguva» tălmăcindu-se din limbile slave balcanice prin «a avea grijă», «a prețui», «a hrăni», «a ține la». Așadar, cel ce se ostenește să rămână curat, bucurându-se de cinste”.
Adunătorul de oști
Dar „berevoi” ce conotații să aibă? „Berevoiești (în documente mai vechi Berivoiești), Berivoi sunt, la noi, două sate vechi (întemeiate înainte de 1400), în apropiere de cele dintâi capitalele ale Țării Românești (Câmpulung și Curtea de Argeș) și legendarul Făgăraș”, a comentat antropologul Gheorghiță Ciocioi. Imediat: „«Berivoi» este un termen de origine medio-bulgară, un nume de îndeletnicire militară, dar și de Botez, până târziu. Se tălmăcește prin «adună oastea», «să strângă oștirea» (Beri + voi). Bercio, Berko, la bulgari, sunt prescurtări ale numelui dat, dar și ale numelui de Berislav - «să dobândească slavă»”. Nu în ultimul rând: „Berivoieștii erau, așadar, supușii unui berivoi (adunător de oaste), ori ai unui nobil ce purta acest nume. Și asta dincolo de proza lui Vasile Voiculescu, ce are un personaj - ultimul berevoi - care, da, e adunător de «armate». Magice de această dată”.
Baba Cloanța, Muma Pădurii, Baba Iaga
Mai țineți minte cuvântul-sperietoare „cotoroanță”? Știți cum ne-am îmbogățit cu acest termen? Etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Făptură slută și rea, adeseori vrăjitoare, cotoroanța, în mitologia românească, e totuna cu Babaroga, Baba Iaga, Muma pădurii ori Baba Cloanța (căreia naratorul popular îi adaugă și calificativul de «cotoroanța»). Numele dat, deși trecut cu etimologie necunoscută în dicționarele românești, este unul slav, întâlnit ca atribut al Babei Roga și Babei Iaga și la sud de Dunăre, unde «kut’rănțe» («кутренце») se tălmăcește prin «pui de cățea», «născută de o cățea». Răutatea unei cotroanțe/ cotoroanțe (bătrâne), în română, e subliniată, de altfel, uneori, în dialogurile din basmele noastre, prin expresia «cățea ce ești!»”.
Bătrâna cu corn (în loc de nas)
Mai mult: „La rândul ei, Babaroaga este un nume de localitate din sudul actualului județ Argeș, aparținând de zona etnografică Teleorman-Vlașca. Numele satului Babaroaga (Baba Roga, în trecut) este de origine sârbă, fapt datorat, cel mai probabil, formării unui cătun aici de către băjenari din Timoc. Babaroga este echivalentul sârb, macedonean și timocean al Babei Iaga din folclorul slav estic, desemnând o ființă supranaturală slută, deformată, locuind într-o pădure. În română: Muma pădurii, ori Baba Cloanța (de altfel, «rog» în slavă se tălmăcește prin «corn» - cu aluzie la nasul ca un cioc de pasăre al acesteia)”.
„A fi (mai) breaz” - o expresie cu moț
„Breaza, Brezoi, Brezoaia sunt nume de localități ce își au originea în termenul slav (medio-bulgara de cancelarie) «breza» = mesteacăn, «brezov» (românizat «brezoi») însemnând (pădure) de mesteacăn/ mesteceni. «Brezo», nume de botez la sud de Dunăre, a dat în românește Breazu, Brezan și Brezoi, ajunse nume de familie astăzi”, mai evidenția antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Alb și luminos precum mesteacănul
Care ar fi legătura cu mesteacănul în cazul dat? Din nou expertul: „Prin Botez, după tradiția slavă, i se ura pruncului ce primea acest nume «să aibă fruntea senină și luminoasă, albă precum coaja de mesteacăn, să fie un om însemnat»”. Apoi: „«Breaz» era, de asemenea, termenul prin care erau desemnați oamenii cu o șuviță albă de păr pe frunte (în părul negru), ori «însemnați» cu o pată/ dungă albă pe frunte, precum coaja de mesteacăn. De aici, «ieșitul în evidență», «breazul» («brezko», la sud de Dunăre). Expresia, în decursul timpului, a căpătat felurite nuanțe”.
Leșile, în luptă cu puhoaiele
„Nume ale unor sate din Argeș, Dolj și Ilfov, împrumutate de la digurile de apărare («leși») ridicate pe unele râuri împotriva puhoaielor de ape care, revărsate, aduceau mari stricăciuni, erodând, totodată, malurile acestora, «leșile» (împletituri uriașe de nuiele) ajutau adeseori ca un curs de râu să fie deviat”, aprecia etnologul Gheorghiță Ciocioi. „Se cunosc mai multe nume de boieri care, până în urmă cu un veac și jumătate, au înălțat astfel de «leși» în dreptul unor așezări și proprietăți”, a conchis antropologul.
Mircea e prescurtarea unor nume (compuse) sud-slave, precum Slavomir, Radomir, Strațimir, Vranimir etc., «mir» având înțelesul de pace, ori lume”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
Făptură slută și rea, adeseori vrăjitoare, cotoroanța, în mitologia românească, e totuna cu Babaroga, Baba Iaga, Muma pădurii ori Baba Cloanța”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
Berivoieștii erau supușii unui berivoi (adunător de oaste), ori ai unui nobil ce purta acest nume
«Breaz» era și termenul prin care erau desemnați oamenii cu o șuviță albă de păr pe frunte (în părul negru), ori «însemnați» cu o pată/ dungă albă pe frunte, precum coaja de mesteacăn. De aici, «ieșitul în evidență», «breazul»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog