„Mireasă pentru fiul meu” este una dintre emisiunile Antenei 1 care este constant lider de audienţă şi, în săptămâna 6-13 martie, a stabilit noi recorduri pentru 2016. Nu este vorba de vreo întâmplare, ci de subiecte discutate în emisiune care sunt intere-sante pentru publicul telespectator şi reprezintă un semnal de alarmă pentru cei în măsură să intervină pentru ca tinerii să aibă un viitor în această ţară. „Subiectele pe care le abordăm de ceva vreme încoace privesc noua generaţie – tineri cu vârste între 20 si 25 de ani – și sunt alarmante. Concu-renţii vorbesc despre subiecte puţin abordate în media, cum ar fi metodele de a face rost de bani, în condiţiile în care nu au perspective de muncă și nici nu provin din familii cu o situaţie solidă din punct de vedere financiar. O metodă la care ei apelează este videochat-ul. Am mai vorbit cu ei și despre violenţa conjugală într-o relaţie. Încercăm să găsim împreună soluţii și să le schimbăm perspectiva de a vedea lucrurile. Noi lansăm un puternic semnal de alarmă, oamenii trebuie să știe. Ratingul mare mă bucură deoarece înseamnă că mesajul nostru este auzit de public. Mulţumesc telespectatorilor că sunt alături de noi de cinci ani, zi de zi, si că datorită lor suntem lider de audienţă într-o proporţie covârși-toare”, spune Mirela Boureanu Vaida, prezentatoarea emisiunii.