Jurnalul.ro Special Anchete Mişcare de un milion de euro în afacerile de pe Lipscani ale familiei lui Dorin Cocoş. Fiul vitreg al „refugiatei în Costa Rica” finanţează tranzacţia

Mişcare de un milion de euro în afacerile de pe Lipscani ale familiei lui Dorin Cocoş. Fiul vitreg al „refugiatei în Costa Rica” finanţează tranzacţia

de Ion Alexandru    |   

Atât afacerea cunoscutului Mall din Centrul Vechi al Capitalei, care găzduieşte un brand de renume pe piaţa hainelor, cât şi terenul pe care este amplasată construcţia au intrat, oficial, la jumătatea lunii august, în proprietatea deplină a familiei lui Dorin Cocoş. Sora controversatului afacerist, Anca Dinu, implicată în business-urile lui Nicolae Dumitru, zis Niro, dar şi în contractele de zeci de milioane de euro pe care le-a derulat, până acum câţiva ani, cu sistemul sanitar din România, a preluat un sfert din compania care administrează Mall-ul, s-a angajat să restituie un împrumut de o jumătate de milion de euro către un fost acţionar, dar să achite încă o jumătate de milion de euro către o societate care deţine, în co-proprietate, jumătate din terenul din strada Lipscani pe care este edificată construcţia. Banii pentru aceste plăţi sunt asiguraţi, în mod oficial, prin viramente făcute în conturile firmei de către Anca Dinu, ca şi nou acţionar, dar şi prin împrumuturi pe care firma în cauză le va primi de la fiul lui Dorin Cocoş, Alin Cocoş.

 

Sora, fiul şi fosta soţie a afaceristului Dorin Cocoş, cu care acesta din urmă a fost căsătorit înainte de Elena Udrea, au decis să preia cu totul afacerea comercială din centrul Bucureştiului, amplasată pe strada Lipscani, la numerele 30-34. În acest sens, potrivit unei notificări de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în data de 27 iulie 2018, Olguţa Chiriac, mama lui Alin Cocoş, şi Maria Alexandra Grigorov, în calitate de asociate la SC Lipscani 30-34 Centre SRL, au decis majorarea capitalului social al companiei cu suma de 250 de lei, vărsată ca şi aport în numerar la capitalul social de către Anca Dinu, sora lui Dorin Cocoş şi mătuşa lui Alin Cocoş, în calitate de viitor asociat nou-cooptat.

În urma acestei majorări a capitalului social, Olguţa Chiriac controla, la sfârşitul lunii iulie, 48,90 la sută din SC Lipscani 30-34 Centre SRL, Maria Alexadra Grigorov controla, de asemenea, 48,90 la sută din firmă, în timp ce Anca Dinu a primit 2,80% din societate. Mai mult, sora lui Dorin Cocoş a fost numită, la aceeaşi dată, în funcţia de administrator al companiei, cu drepturi depline.

 

Primii 500.000 de euro

La prima vedere, acţiunea de la mijlocul acestei veri nu pare altceva decât o simplă modificare a aportului la capitalul social al unei firme. Însă, lucrurile nu se opresc aici. Tot la data de 27 iulie, cei trei asociaţi ai SC Lipscani 30-34 Centre SRL decid să achiziţioneze de la co-proprietarul terenului pe care este edificat Mall-ul din Centrul Vechi, SC Assets Management Leader SRL,o jumătate din această proprietate, respectiv 918 metri pătraţi. Preţul tranzacţiei, aşa cum rezultă din documentele oficiale aprobate de Adunarea Generală a Asociaţilor, se ridică la 500.000 de euro şi vizează exact terenul cu pricina, identificat sub numărul cadastral 215141, înscris la Cartea Funciară în data de 30 ianuarie 2012.

Potrivit aceloraşi documente, în vederea obţinerii fondurilor necesare achiziţionării terenului în cauză de la SC Assets Management Leader SRL, SC Lipscani 30-34 Centre SRL a anunţat că va contracta un împrumut de la noul asociat, Anca Dinu, dar şi de la Alin Cocoş, fiul fostului soţ al Elenei Udrea.

Şi asta nu este singura plată pe care compania pe care o deţine Mall-ul din Centrul Vechi al Capitalei a aprobat-o în data de 27 iulie 2018. Anterior, societatea obţinuse un împrumut, în valoare de alte 500.000 de euro, de la acţionarul Maria Alexandra Grigorov. Acum, AGA a aprobat rambursarea către Grigorov a sumei de 1.954.970,43 de lei, suma reprezentând un debit aflat în sarcina SC Lipscani 30-34 Centre SRL către acest asociat. Şi această sumă urmează a fi rambursată, conform aceloraşi documente oficiale, efectiv prin transfer bancar în contul deschis pe numele Mariei Alexandra Grigorov, restituirea împrumuturilor urmând a se face din sumele avansate de către asociatul nou-intrat în companie, Anca Dinu, dar şi dintr-un alt împrumut acordat de fiul lui Dorin Cocoş, Alin Cocoş.

În total, se poate observa că Anca Dinu şi nepotul acesteia, Alin Cocoş, urmează să “bage” în afacerea comercială din centrul Bucureştiului cel puţin un milion de euro. Şi asta dintr-un singur foc.

 

Cesiunea acţiunilor s-a făcut în ziua mitingului “Diasporei”

Dar aceştia nu sunt toţi banii pe care familia lui Dorin Cocoş îi va plimba în acest business. Chiar în ziua de 10 august 2018, când societatea românească în ansambul ei se pregătea de mitingul “Diasporei”, din Piaţa Victoriei, acţionarii SC Lipscani 30-34 Centre SRL au decis să se reîntrunească într-o Adunare Generală. Scopul şedinţei a fost acela de a parafa, în mod oficial, preluarea în totalitate a business-ului de către familia lui Dorin Cocoş.

Astfel, cei trei acţionari – Olguţa Chiriac (cu 48,90% din acţiuni), Maria Alexandra Grigorov (cu 40,90% din acţiuni) şi Anca Dinu (cu 2,20% din acţiuni) - aprobă cesionarea de către asociatul Grigorov a tuturor părţilor sociale deţinute în companie. Transferul a fost făcut în mod egal către celelalte patroane ale Mall-ului din Lipscani, Olguţa Chiriac şi Anca Dinu primind de la Maria Alexandra Grigorov câte un pachet de 24,45% din părţile sociale. În urma acestei mişcări, Olguţa Chiriac a ajuns să controleze 73,35 la sută din capitalul social al SC Lipscani 30-34 Centre SRL. La această şedinţă, Olguţa a fost reprezentată de mandatarul său, respectiv de către fiul său, Alin Cocoş. În acelaşi timp, mătuşa lui Dorin Cocoş, Anca Dinu, a devenit posesoarea a 26,65% din acţiunile firmei şi controlează, în continuare, administrarea companiei.

Valoarea cesiunii acţiunilor este confidenţială, astfel încât nu se ştie cu exactitate câţi bani va încasa Maria Alexandra Grigorov din această tranzacţie. Tot ce se ştie, potrivit încheierii de la Registrul Comerţului, este faptul că cesiunea se va efectua la valoarea de piaţă a acţiunilor, stabilită de părţi prin contractul de cesiune ce urmează a fi semnat între acestea.

De la offshore-uri cipriote, magazinul a ajuns la mama şi mătuşa lui Alin Cocoş

Afacerea despre care vorbim a suscitat interesul familiei lui Dorin Cocoş undeva în cursul anului 2011. Mai exact, în 20 ianuarie 2011, Alin Cocoş a cumpărat jumătate din terenul din Strada Lipscani de la două persoane fizice – soţii Marian şi Liliana Anghel. Pe 30 ianuare 2012, cealaltă jumătate din acest teren a fost achiziţionată de către societatea Assets Management Leader SRL, deţinută, la vremea respectivă, de offshore-ul cipriot Ariliaco Trading LTD Nicosia. Această căsuţă poştală este, la rândul ei, deţinută de alte două offshore-uri - Kklaw Nominees Limited şi Ndolan Limited -, companii care deţin părţile sociale ale unei alte căsuţe poştale - Majura Limited, toate cu sediul la Nicosia. Această ultimă companie este cea despre care procurorii DNA susţin că ar aparţine lui Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, folosită de acesta pentru a prelua cele 43.000 de hectare de pădure “şpagă” pentru tatăl său, în dosarul restituirilor ilegale pentru familia Paltin Sturdza.

Offshore-ul Ariliaco Trading LTD, împreună cu Alin Cocoş, înfiinţează, în anul 2012, compania SC Lipscani 30-34 Centre SRL, firmă care are ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară. În iunie 2012, Alin Cocoş şi SC Assets Management Leader SRL, în calitate de co-proprietari ai terenului din Centrul Vechi, încheie cu SC Lipscani 30-34 SRL un contract de cesiune de drepturi şi de constituire a unui drept de superficie asupra unei autorizaţii de construire, emisă în luna mai a aceluiaşi an de către Primăria Municipiului Bucureşti, în baza căreia s-a aprobat construirea unui imobil având două subsoluri, parter şi un etaj în strada Lipscani, la numerele 30-34, având ca obiect spaţii comerciale. La momentul semnării contractului, SC Assets Management Leader SRL mai avea de achitat familiei Anghel, de la care a cumpărat partea sa de teren, suma de 480.000 de euro. Contractul de cesiune încheiat cu SC Lipscani 30-34 Centre SRL are o durată de 50 de ani, această din urmă societate urmând să achite 6.000 de euro lunar chirie. Pe acel loc s-a construit magazinul H&M.

 

Tranzacţie confidenţială cu acţiuni

Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la data de 28 februarie 2015, acţionariatul SC Assets Management Leader SRL era deţinut de Maria Alexandra Grigorov, cu 99,1% din acţiuni, şi de SC Rent Assets SRL, reprezentată de soţul acesteia, Marian, cu 0,9% din acţiuni. În aceeaşi zi, SC Rent Assets SRL decide să cedeze părţile sociale, astfel încât Maria Alexandra Grigorov devine asociat unic şi, cu prilejul aceleiaşi şedinţe, aceasta decide să majoreze capitalul social al societăţii cu suma de 549.863 de euro. Această sumă reprezintă o linie de credit contractată de SC Assets Management Leader SRL de la offshore-ul Ariliaco Trading LTD, creanţă cesionată, în cele din urmă, către Maria Alexandra Grigorov, care a utilizat-o pentru majorarea capitalului social al firmei debitoare.

Iată, însă, că la doi ani de la preluarea terenului din Centrul Vechi, SC Lipscani 30-34 Centre SRL îşi modifică, la rândul ei, structura acţionariatului. Acţionarii Alin Cocoş şi Ariliaco Trading LTD aprobă majorarea capitalului social, prin aportul cu câte 100 de lei făcut de Maria Alexandra Grigorov şi de Olguţa Chiriac. Noua structură a acţionariatului arăta, în martie 2014, astfel: Alin Cocoş (45%), Ariliaco Trading LTD (45%), Maria Alexandra Grigorov (5%) şi Olguţa Chiriac (5%). O lună mai târziu, însă, Alin Cocoş cedează toate acţiunile mamei sale, iar Ariliaco Trading LTD vinde părţile sociale către Maria Alexandra Grigorov, astfel cele două devenind asociate cu câte 50% din acţiuni.

Cu alte cuvinte, SC Assets Management Leader SRL înseamnă Maria Alexandra Grigorov, care urmează să încaseze de la familia Cocoş o jumătate de milion pentru jumătate din terenul din Lipscani, încă o jumătate de milion de euro aferentă împrumuturilor pe care le-a făcut către SC Lipscani 30-34 Centre SRL, precum şi banii pe acţiunile cesionate în favoarea Olguţăi Chiriac şi Ancăi Dinu, pe 10 august 2018. De altfel, Maria Alexandra Grigorov a deţinut întregul capital social al SC Assets Management Leader SRL până în data de 1 august 2018, când a decis să-l coopteze în structura acţionariatului pe Gabriel Viorel Bucur, avocat în Baroul Bucureşti. Acesta deţine, în prezent, 8,33 la sută din acţiunile firmei, restul de 91,67% fiind controlate de fosta parteneră de afaceri a familiei lui Dorin Cocoş.

Afacerea cu magazinul de haine din Centrul Vechi al Capitalei, întemeiată în 2011, de Alin Cocoş, a ajuns, din august 2018, să fie controlată în totalitate de către sora şi fosta soţie a controversatului afacerist Dorin Cocoş.

 

Familia Cocoş a intrat în posesia business-ului, plimbând cel puţin un milion de euro prin conturile unui fost partener de afaceri. O parte, pe împrumuturi restante ale companiei, iar o altă parte, prin achiziţia unui teren. Alţi bani vor fi plătiţi pe acţiunile preluate de la acelaşi fost co-asociat.

 

Subiecte în articol: Anca Dinu alin cocos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri