Jurnalul.ro Timp liber Monden Miss SUA a râs de Miss Vietnam pentru că nu știa prea multă engleză

Miss SUA a râs de Miss Vietnam pentru că nu știa prea multă engleză

Miss SUA a postat pe Instagram remarci la adresa capacității altor concurente Miss Universe de a vorbi limba engleză. Conform BBC, incidentul a avut loc în Bangkok, Thailanda, unde evenimentul are loc anul acesta.

Sarah Rose Summers, participanta Statelor Unite, și-a cerut scuze imediat, când și-a dat seama că observațiile sale au fost jignitoare, chiar dacă videoclipul original a strâns 46.000 de like-uri.

Summers a spus că H’Hen Nie, Miss Vietnam, este „atât de drăguță și presupune că știe multă engleză, apoi când o întrebi ceva după ce vorbești cu ea și ea doar dă din cap și zâmbește”.

„Miss Cambodgia este aici și nu vorbește Engleză, iar nimeni nu îi vorbește limba sa” a adăugat Summers.

„Îți poți imagina? Fancesca (Miss Australia) a spus că s-ar simți tare izolată și i-am spus da” a spus Miss SUA. „Săraca Cambodgia”.

Scuzele sale au strâns 24.000 de like-uri, iar Summers a spus că „n-a vrut să rănească pe nimeni niciodată”.

Cele trei concurente din Cambodgia, SUA și Vietnam au avut o discuție despre ce s-a spus pe Instagram. Summers a adăugat că Miss Universe este o oportunitate pentru femei să cunoască alte culturi și experiențe de viață.

 

 

Subiecte în articol: miss univers 2018 miss sua miss vietnam
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri