Jurnalul.ro Ştiri Observator Modelele Dacia Logan II, Dokker şi Lodgy, rechemate în service pentru înlocuirea airbag-ului şoferului

Modelele Dacia Logan II, Dokker şi Lodgy, rechemate în service pentru înlocuirea airbag-ului şoferului

Compania Renault România a demarat o campanie de rechemare în service a autovehiculelor marca Dacia, modelele Logan II, Dokker şi Lodgy, pentru înlocuirea airbag-ului şoferului, potrivit unui anunţ postat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pe propria pagină de Facebook.

"Renault Commercial Roumanie SRL a notificat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor despre începerea unei campanii de rechemare în service (Dacia Logan II, Dokker şi Lodgy - înlocuire airbag şofer)", se arată în anunţ.

Numărul autovehiculelor ce ar putea fi afectate în România se ridică la 13.303.

Această intervenţie va fi realizată gratuit, toate costurile fiind acoperite integral de Dacia.

"Dacia acordă o deosebită atenţie calităţii de fabricaţie a produselor sale şi, urmărind permanent evoluţia autovehiculelor fabricate, a identificat faptul că în situaţii excepţionale în care este necesară declanşarea airbag-ului şofer, există riscul ca acesta să funcţioneze în mod necorespunzător. Vă invităm aşadar să contactaţi în cel mai scurt timp un reparator din reţeaua autorizată Dacia de pe teritoriul României, pentru stabilirea unei programări în vederea înlocuirii airbag-ului şofer. Această intervenţie va fi realizată gratuit, toate costurile fiind acoperite integral de Dacia. Ne permitem să insistăm asupra importanţei acestei operaţiuni şi, întrucât dorim să evităm orice neplăcere în utilizarea autovehiculului dumneavoastră, derulăm în prezent această acţiune de chemare în unităţile de service Dacia", se spune în scrisoarea adresată proprietarilor de astfel de autovehicule.

Durata înlocuirii airbag-ului este aproximată la 50 de minute. AGERPRES

Subiecte în articol: Dacia Logan II
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri