Jurnalul.ro Timp liber Monden Momente de panică pentru Sofia, fiica lui Dragoș Bucur și a Danei Nălbaru, în drum spre Electric Castle. Cum a reacționat tatăl tinerei?

Momente de panică pentru Sofia, fiica lui Dragoș Bucur și a Danei Nălbaru, în drum spre Electric Castle. Cum a reacționat tatăl tinerei?

de Redacția Jurnalul    |   

Sofia Bucur, fiica în vârstă de 19 ani a lui Dragoș Bucur și a Danei Nălbaru, a trecut prin momente de panică în timp ce se îndrepta spre festivalul Electric Castle.

Tânăra a fost implicată într-un incident cu rulota în care călătorea și a povestit întreaga întâmplare pe rețelele de socializare, potrivit viva.ro.

Accident cu rulota

Vizibil afectată și cu lacrimi în ochi, Sofia a publicat un videoclip în care a explicat că rulota a lovit un pod, în urma impactului fiind ruptă o chingă de prindere.

Am intrat într-un pod cu rulota. Am rupt o chingă de la rulotă”, a spus tânăra, precizând că va reveni ulterior cu mai multe detalii despre incident.

La scurt timp după publicarea imaginilor, tatăl său, Dragoș Bucur, a reacționat în secțiunea de comentarii, alegând să trateze situația cu umor.

Mamă.. ai stricat rulota!”, i-a transmis actorul.

Citește și MrBeast a găsit-o pe MrsBeast. Celebrul YouTuber s-a căsătorit cu Thea Booysen pe insula privată a lui Richard Branson

Viața familiei Bucur-Nălbaru

Sofia este cel mai mare dintre cei trei copii a actorului Dragoș Bucur și ai interpretei Danei Nălbaru. Tânăra a învățat în sistem homeschooling și, în ultimii ani, și-a îndreptat atenția către cinematografie. Ea a lucrat inclusiv la scenariul unui serial în care a apărut alături de tatăl său.

Familia Bucur-Nălbaru locuiește de câțiva ani la țară, după ce actorul și soția sa au decis să renunțe la ritmul agitat al vieții din apropierea Capitalei și să fie mai aproape de natură. Cei doi au explicat în repetate rânduri că mutarea la țară a fost determinată de dorința de a petrece mai mult timp în familie și de a le oferi copiilor un mediu liniștit în care să crească.

„Noi stăteam la casă, în Balotești. Dar s-ar putea ca perioada pandemiei să fi schimbat în mințile foarte multor oameni percepția asupra acestor lucruri. Aș spune, de fapt, asupra ierarhiei lucrurilor importante din viață. Și, da, e bine să ai o carieră înfloritoare, e bine să ai bani. Nu sunt ipocrit! Dar la final, când tragi linie spre sfârșitul vieții – mai am până acolo – cu ce rămâi? Cu mașinile străine? Rămâi cu aurul de la gât, cu Rolexurile? Sau rămâi cu amintirile, cu copiii care sunt alături de tine, cu nepoții, cu bucuria de a călători, de a sta, de a avea niște animale care se bucură alături de tine? Cred că undeva în zona aceasta s-a făcut schimbarea în mintea noastră, a povestit Dragoș Bucur pentru VIVA.

În prezent, Sofia nu mai locuiește cu părinții, însă păstrează o relație apropiată cu familia și împărtășește frecvent momente din viața sa în mediul online.

Subiecte în articol: sofia bucur Dana Nălbaru dragos bucur
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Șiri de ultimă oră» Vezi toate știrile