O nuntă restrânsă, cu doar 70 de invitați
Creatorul de conținut în vârstă de 28 de ani, pe numele său real Jimmy Donaldson, a anunțat vestea printr-o postare comună pe Instagram, alături de fotografii din ziua cea mare: „Am găsit-o pe MrsBeast și a fost cea mai frumoasă zi din viața mea", a scris el în descrierea postării.
Nunta a fost precedată de o săptămână întreagă de festivități, începută pe 14 iulie, în care cei aproximativ 70 de invitați - familie și prieteni apropiați - s-au bucurat de activități specifice insulei tropicale de 30 de hectare: snorkeling, kitesurfing și explorarea vieții sălbatice a locului. Ceremonia a fost oficiată de un prieten al familiei lui MrBeast, un ministru ordinat.
Mireasa a purtat o rochie de mireasă personalizată, cu dantelă, semnată de casa Nicole + Felicia Couture, în timp ce MrBeast a ales un smoching Ralph Lauren, în variantă crem cu negru. Primul lor dans a fost pe piesa „Die With a Smile", interpretată de Lady Gaga și Bruno Mars, iar la petrecere invitații s-au bucurat de sushi, carne de vită Wagyu, fructe de mare și un tort de nuntă cu morcov. Într-un interviu acordat revistei People, publicat imediat după eveniment, Booysen a descris ziua drept „un clișeu, dar a fost pur și simplu raiul".
Cine e Thea Booysen
Thea Booysen, tot 28 de ani, e o content creatoare sud-africană, care și-a construit propria carieră ca gameriță, autoare și absolventă de neuropsihologie, cu propriile emisiuni de gaming și comentarii de esports. Cei doi s-au cunoscut în 2022, în timpul unei călătorii a lui MrBeast în Africa de Sud, țara natală a Theei, iar prima apariție publică împreună a avut loc în aprilie 2022, la Kids' Choice Awards. Ulterior, relația a evoluat rapid, iar cei doi s-au mutat împreună.
MrBeast a cerut-o în căsătorie pe Booysen chiar în ziua de Crăciun din 2024, în cadrul unei reuniuni de familie. Cererea, povestită ulterior chiar de el, a fost gândită să pară spontană: „Am aruncat intenționat o cutie mare, ca să facă zgomot, înainte de a-i oferi cadoul adevărat, cu inelul înăuntru. Apoi am îngenuncheat și am cerut-o de soție." Deși e cunoscut pentru cascadorii uriașe, filmate pentru milioane de oameni, Donaldson a insistat, încă de atunci, că își dorește o cerere „cu adevărat privată și intimă" și o nuntă restrânsă, departe de expunerea publică obișnuită a carierei sale.
Nunta a fost organizată de Marcy Blum, planificatoare de evenimente cunoscută pentru clienți din rândul celebrităților.
Cine e MrBeast
MrBeast este cel mai mare YouTuber din lume, cu peste 500 de milioane de abonați pe canalul principal - o cifră care îl plasează, de departe, drept cel mai urmărit creator de conținut individual de pe platformă. Faima sa vine din videoclipuri cu provocări și cascadorii de amploare, adesea cu premii financiare uriașe pentru participanți.
Succesul nu a venit, însă, fără controverse. În aprilie, compania media a lui MrBeast a fost dată în judecată de un fost angajat, pentru acuzații de hărțuire sexuală și prejudecăți de gen la locul de muncă. De asemenea, el s-a confruntat cu acțiuni în justiție din partea concurenților unui joc desfășurat de el, pentru modul în care au fost tratați, aceștia susținând că jocurile sale virale sunt, de fapt, puse în scenă și planificate în prealabil.
În luna februarie a acestui an, MrBeast a cumpărat o bancă online cu peste șapte milioane de clienți, extinzându-și astfel businessul dincolo de zona strict media, către domeniul financiar.


