Jurnalul.ro Ştiri Educatie Monica Anisie a anunțat că elevii pot opta pentru învățământul online: „Dacă există vreun risc, atunci putem apela și la situația în care să învețe copilul online”

Monica Anisie a anunțat că elevii pot opta pentru învățământul online: „Dacă există vreun risc, atunci putem apela și la situația în care să învețe copilul online”

Ministrul Educației, Monica Anisie, a menționat, că elevii pot apela la învățământul online, în cazul în care medicul de familie consideră că mersul la școală prezintă un risc pentru ei sau familie.

În acest caz, decizia trebuie luată de către părinți și medicul de familie.

Monica Anisie a dat exemplu perioada de pregătire pentru examenele naționale, când părinții au decis dacă merg sau nu copiii la școală.

„Acum, părintele la fel trebuie să facă – să evalueze starea de sănătate din familie și dacă există vreun risc, și dacă medicul de familie consideră că nu trebuie copilul să fie supus riscului sau familia, atunci putem apela și la situația în care să învețe copilul online.”, a declarat ministrul Educației, în cadrul emisiunii Tema zilei, de la TVR.  

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri