Monica Gubernat este propunerea Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru a ocupa funcţia de preşedinte al acestui for, decizia fiind luată joi în şedinţa CNA.
Totodată, Nicolaie Bălaşa-Sorescu a fost ales vicepreşedinte al CNA prin votul membrilor Consiliului.
Fiecare dintre cei doi a primit câte şapte voturi "pentru".
Votul a fost secret, iar şedinţa CNA s-a desfăşurat cu uşile închise în timpul alegerilor.
Propunerea pentru şefia CNA va merge la Parlament, pentru a primi votul plenului.
Potrivit Legii audiovizualului şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al CNA, vicepreşedintele este ales prin vot secret de către Consiliu pentru un mandat de şase ani.
Consiliul este condus pentru un mandat de şase ani de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora.
Consiliul este format din 11 membri care au un mandat de şase ani. Aceştia sunt: Monica Gubernat, Nicolaie Bălaşa-Sorescu, Eva Borsos Orsolya, Radu Călin Cristea, Radu Herjeu, Alexandru Cristea, Cristina Pocora, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Ramona Elena Sorescu, Gabriel Tufeanu.
De la înfiinţarea CNA în 1992, Consiliul a avut şase preşedinţi: Titus Raveica, Sorin Moldovan, Şerban Madgearu, Ralu Filip, Răsvan Popescu şi Laura Georgescu. AGERPRES