Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Moody's înrăutățește perspectiva de rating pentru trei bănci din România

Moody's înrăutățește perspectiva de rating pentru trei bănci din România

Moody's Investors Service a revizuit în scădere, de la stabilă la negativă, perspectiva de rating pentru trei bănci din România: Banca Comercială Română (BCR), BRD - Groupe Societe Generale (BRD) şi Raiffeisen Bank.

Agenția a confirmat la "Baa1" ratingurile atribuite pentru depozitele în monedă locală pe termen lung şi la "Baa3" calificativele pentru depozitele pe termen lung în valută, se arată într-un comunicat al agenţiei.

Săptămâna trecută, Moody's a înrăutăţit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, şi a reconfirmat la "Baa3" ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală.

Conform metodologiei Moody's, ratingurile pentru depozitele bancare nu pot depăşi ratingul suveran cu mai mult de două trepte.

Calificativele pentru depozitele pe termen lung în valută "Baa3", cu perspective negative, sunt determinate de plafonul aplicabil României "Baa3" pentru depozitele în valută, care constrânge ratingurile băncilor. Plafonul pentru depozitele în valută include riscul ca Guvernul României să interfereze cu plata depozitelor în valută ale băncilor.

Orice deteriorare a solvabilităţii României va exercita presiuni negative asupra ratingurilor băncilor pentru depozite.

Ratingurile băncilor ar putea fi revizuite în scădere în cazul în care condiţiile operaţionale se vor înrăutăţi mai mult decât anticipează agenţia şi vor constrânge activităţile de afaceri, ducând la riscuri mai ridicate pentru active şi la erodarea semnificativă a capitalului.

Ţinând cont de perspectiva negativă, există în prezent un potenţial limitat pentru îmbunătăţirea ratingurilor băncilor, apreciază Moody's.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri