Jurnalul.ro Ştiri Politică Moţiunea de cenzură a PNL, sub semnul întrebării

Moţiunea de cenzură a PNL, sub semnul întrebării

Încercarea liberalilor de a obţine susţinere pentru o moţiune de cenzură se loveşte de obstacole neprevăzute. Piederile suferite de PMP în favoarea PSD reduce numărul potenţialilor votanţi ai moţiunii. „Parcă suntem un mercato, a crescut febra. Am rămas cu un gust amar să văd că parlamentari ai lui Băsescu parcă fac tot ce pot să salveze guvernul Dragnea-Dăncilă, dar nu ne descurajează şi noi vom continua”, a spus Ludovic Orban. În plus, Victor Ponta a anunţat că parlamentarii Pro România vor susţine moţiunea doar condiţionat de sprijinirea acesteia de către o parte a deputaţilor şi senatorilor PSD. „Oricum există o înţelegere între domnul Dragnea şi UDMR, deci din punct de vedere al cifrelor nu are cum să treacă. Singura variantă în care vom susţine o moţiune este aceea în care şi o parte din PSD o susţine şi dacă avem angajament al preşedintelui Iohannis că va nominaliza o persoană competentă, inteligentă, educată, şi un guvern competent care să fie sprijinit de PSD-ALDE”, a anunţat Ponta. În disperare de cauză, Orban a spus că, pe lângă echipa de negociere pentru moţiune, desemnată de conducerea PNL, fiecare parlamentar are dezlegare să discute cu ceilalţi parlamentari pentru o moţiune împotriva Vioricăi Dăncilă.

Subiecte în articol: moţiune de cenzură PNL
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri