Jurnalul.ro Ştiri Politică Moțiunea simplă împotriva lui Nelu Tătaru, adoptată cu 164 de voturi

Moțiunea simplă împotriva lui Nelu Tătaru, adoptată cu 164 de voturi

de Ion Alexandru    |   

Deputații au adoptat, ieri, moțiunea simplă introdusă împotriva ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. Documentul, intitulat “Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, citit, marți, în plenul Camerei Deputaților, a primit, ieri, 164 de voturi pentru și 85 împotrivă. De remarcat este că 48 de deputați prezenți au preferat să se abțină de la vot.


Nelu Tătaru se află pentru prima dată în fața unui vot de blam din partea Parlamentului, de la preluarea funcției, și a încasat această moțiune simplă după ce mai mulți colegi de-ai săi au trecut prin aceeași “experiență”, unii dintre ei chiar de câte două ori
Trecerea unei moțiuni simple nu implică automat și demiterea ministrului, fiind o formă de control parlamentar fără efecte juridice. Astfel, au fost sancționați politic cu moțiuni simple miniștrii Violeta Alexandru, Monica Anisie, Adrian Oros și Florin Cîțu. În cazul Alexandru și Cîțu, aceștia nici măcar nu au primit aviz favorabil, la numirea în funcție, din partea comisiilor de specialitate. De asemenea, împotriva ministrului Dezvoltării, celebrul Ion Ștefan, zis “Grindă”, a fost depusă o moțiune simplă, dezbaterea ei fiind amânată, din pricina unor probleme de sănătate ale demnitarului. (Ion Alexandru)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri