Culmea este că impresia nici măcar nu este una fantezistă, rod al imaginaţiei unui titan al literaturii. Clădirea gării din Băile Herculane a fost construită între anii 1878 şi 1886 de arhitectul A.D. Serres, în stilul specific barocului austriac al secolelor XVIII-XIX. Iniţial ea a servit drept casă de vânătoare împăratului Franz Joseph. Sursa primară de inspiraţie a imobilului este castelul de vânătoare al vestitei împărătese Maria Tereza, aflat în apropierea Vienei.
La începutul acestei vacanţe estivale am avut ocazia să petrec câteva zile în această staţiune care poartă urmele unor vârste diferite ale istoriei şi însumează o multitudine de legende de tot felul, de la cele climatice şi virtuţile tămăduitoare miraculoase ale apelor termale pe care este aşezată, până la oamenii celebri care s-au plimbat pe aleile ei şi speciile rare de vieţuitoare care pot fi întâlnite în acest areal (cărţile de geografie din vremea comunismului spuneau că doar aici ar mai putea fi întâlnite, în ţara noastră, smochini crescuţi spontan, în mediul lor natural şi specii rare precum scorpionii şi vipera cu corn).
În tunelul timpului
Vârste diferite ale unui oraş îşi dau întâlnire în acelaşi perimetru pentru a crea spaţiul încărcat de nostalgii al unor măreţii trecute, peste care s-au aşternut praful şi degradarea, ca urmare a indiferenţei oamenilor, care ar fi avut obligaţia să protejeze şi să pună în valoare fabuloasa moştenire a epocilor trecute. Aşa cum Cuba de azi este un muzeu viu, capabil să resusciteze visuri nostalgice, unde vezi la tot pasul pe străzi maşini de colecţie, pe care le mai poţi întâlni doar în muzee private şi poţi constata spectacolul dezolant al degradării unor clădiri (foste hoteluri, cazinouri), altădată semn al opulenţei şi al risipei, Băile Herculane de azi oferă miracolul parcurgerii unui fel de tunel al timpului, în care poveşti vechi de mii de ani, întâmplări de Ev Mediu, nostalgii de modernitate austro-ungară şi teribilisme de postmodernitate se întretaie în perimetrul câtorva străzi.
Într-o frumoasă carte pentru uzul turiştilor care vizitează astăzi Băile Herculane (Băile Herculane - un loc de legendă şi basm), doamna Nori Ionela Cadea susţine că Băile Herculane sunt cea mai veche staţiune turistică din Europa. Ea există din vremea împăratului Traian şi este recunoscută ca staţiune din anii de după cel de-al doilea război dacic (105-106 d.Hr). Veteranii romani stabiliţi în Dacia ar fi descoperit miracolul tămăduitor al izvoarelor termale din această zonă aflată nu foarte departe de fosta capitală a Daciei, Sarmizegetusa, şi vestea eficacităţii lor s-a dus până la Roma, ale cărei elite au fost seduse de minunea din noul teritoriu al imperiului pus sub protectoratul simbolic al legendarului Hercule. Romanii au dezvoltat o infrastructură complexă, specifică unei staţiuni balneare, cu soluţii tehnice ingenioase pentru perioada Romei Antice, ale cărei relicve pot fi văzute şi astăzi: locul a fost înţesat cu elemente menite să ofere confort deplin oaspeţilor care veneau aici din capitală, dar şi din cele mai îndepărtate locuri ale Imperiului Roman: apeducte, băi, temple, statui. După cum spuneam, vestigiile acestei civilizaţii de mult dispărute pot fi văzute şi astăzi, după două milenii, şi ele atrag admiraţia şi atenţia turiştilor care aleg staţiunea din inima Banatului ca destinaţie turistică.
Centrul staţiunii Băile Herculane este dominat de impresionanta statuie a lui Hercules, realizată în anul 1847, de sculptorii austrieci Ramelmayer şi Glanz. Miticul erou poartă pe umăr blana leului din Nemeea şi ţine în braţul stâng un fel de ghioagă. Statuia impresionează prin forţa fizică sugerată a personajului mitologic şi are menirea să ofere oaspeţilor staţiunii sentimentul de siguranţă, certitudinea că în perimetrul acestei localităţi sunt bine protejaţi şi că nu au a se teme de nimic, fiind sub protecţia lui însuşi Hercules.
Oarecum firesc, dat fiind numele staţiunii, Hercules e un personaj omniprezent în simbolistica locului, el pare să fi devenit în mentalul colectiv al celor din zonă unul de-al lor. Muncile lui Hercules, atât de cunoscute din mitologia greacă, au fost adaptate la specificul localităţii până acolo încât oamenii îl consideră pe legendarul personaj un fel de fondator al localităţii. La nivelul oraşului este răspândită şi o legendă, transmisă din generaţie în generaţie, care spune că vestita luptă a lui Hercules cu Hydra din Valea Lernei s-ar fi purtat de fapt pe... Valea Cernei, la mijloc fiind, de fapt, doar o banală eroare de transcriere. Se non è vero, è ben trovato.
Nicăieri în România urmele trecerii prin istorie nu sunt atât de vizibile ca la Băile Herculane. Roma Antică are vestigiile ei, la fel Imperiul Otoman, care, la un moment dat, a stăpânit zona. După Pacea de la Passarovitz (1718), Oltenia şi Banatul au intrat sub stăpânire austriacă şi a început istoria modernă a staţiunii Băile Herculane. În anul 1896 Împăratul Franz Joseph i-a invitat la Băile Herculane pe Regele României, Carol I şi pe Regele Serbiei, Alexandru I pentru inaugurarea canalului navigabil de la Porţile de Fier. După această vizită, Împăratul Franz Joseph a vizitat România pentru a participa la celebrarea celor 30 de ani de domnie ai Regelui Carol I. Cu acest prilej s-a bătut o superbă medalie aflată în colecţiile Bibliotecii Academiei Române. Locuitorii din Băile Herculane sunt mândri de vizita celor trei capete încoronate, pe care o evocă şi astăzi ca pe un moment de referinţă în istoria localităţii. Nu este puţin lucru să ştii că străzile pe care păşeşti au fost călcate de paşii celor trei monarhi care au făcut istoria acestui colţ de lume la întretăierea secolelor al XIX-lea şi al XX-lea.
Din această perioadă datează multe dintre clădirile emblematice ale staţiunii, construite în stilul gotic austriac, care dau specificitatea arhitectonică a Băilor Herculane şi care trimit cu gândul la un un fel de romantism vag desuet, specific epocii Franz Joseph - Sisi. Inclusiv superba gară, evocată la începutul acestui articol, se încadrează în această perioadă de dezvoltare urbană.
Franz Joseph: „Cea mai frumoasă staţiune de pe continent”
Băile Imperiale Austriece au fost construite între anii 1883-1886 după planurile arhitectului maghiar Ignác Alpár şi au fost considerate, la vremea respectivă, printre cele mai moderne edificii balneare. Turnurile dispuse de o parte şi de alta a clădirii băilor accentuează aspectul ei simetric. În aripa de băi sulfuroase se pot vizita cabinele imperiale în care s-au relaxat împăratul Franz Joseph cu vestita sa soţie Elisabeta (mai cunoscută sub numele de Sisi, personajul interpretat de Romy Schneider într-o serie de ecranizări cinematografice de mare succes). Fântâna interioară, bolta, ornamentele interioare cu peşti şi păsări trimit cu gândul la mitologie, mai ales că există plăci de marmură dedicate lui Hercules şi zeilor care protejau aşezământul. Una dintre inscripţii, Ad aquas Herculis sacras in mediam, aminteşte călătorului că în acest loc se aflau „apele sacre ale lui Hercules. Clădirea impresionează prin faptul că intrarea principală este precedată de un portal acoperit, sub care trece strada şi care este legat de parcul central printr-un impresionant pod forjat.
Este consemnat faptul că în anul 1852, împăratul Franz Joseph considera Băile Herculane „cea mai frumoasă staţiune de pe continent”, iar împărăteasa Sisi şi-a notat în jurnalul intim că „Băile Herculane sunt o prezenţă distinctă şi încântătoare”.
Tot în stilul gotic austriac a fost construit, în anul 1864, cazinoul staţiunii, precedat, cu doi ani înainte de amenajarea Parcului Central. Clădirea este inscripţionată pe frontispiciu, cu deviza „Saluti et laetitiae”, care sugerează vizitatorului că a ajuns într-un loc în care sănătatea (Saluti) face casă bună cu norocul (laetitiae - bucurii), la câştigurile din incinta cazinoului. De clădirea cazinoului este legată şi apariţia unui vals foarte popular la începutul secolului XX: Souvenirs de Herkulesbad, aparţinându-i compozitorului austriac Jakob Pazeller şi compus în anul 1903.
În anul 1924 a fost inaugurat Muzeul de istorie al staţiunii Băile Herculane intitulat „Nicolae Cena”, după numele generalului Nicolae Cena, originar din Mehadia. Printre cei care au vizitat acest muzeu s-au numărat cunoscuţii academicieni şi istorici Dimitrie Onciul şi Vasile Pârvan, dar şi fostul premier, mareşalul Alexandru Averescu.
Tot de perioada austriacă datează şi cele două hoteluri-emblemă ale staţiunii Decebal şi Traian. Primul a fost dat în folosinţă în anul 1866, iar al doilea, în anul 1871. De hotelul Traian aparţine primul bazin în aer liber dotat cu apă termală din Băile Herculane.
„Temple” comuniste și jaf postdecembrist
Poate părea ciudat, dar inclusiv urmele României comuniste şi-au pus amprenta pe aspectul de azi al staţiunii Băile Herculane. În anii ’70, au fost construite câteva hoteluri grandioase, cu binecunoscutul lor aspect utilitar, asemenea multora care au apărut, precum ciupercile după ploaie, pe tot cuprinsul ţării, la munte şi la mare, construite parcă pe bandă rulantă, fără prea multe griji pentru aspectul estetic sau pentru integrarea lor în peisajul urban, fără a mai vorbi de conectarea lor la o anumită simbolistică a locului. O simplă privire a imaginilor cu hotelul Hercules sau cu hotelul Roman, construite în acei ani ai socialismului biruitor, poate oferi oricărui călător, care nu a călcat în viaţa lui prin Băile Herculane un straniu sentiment de déjà vu. Se recunoaşte, fără vreun efort deosebit, stilul de clădiri răspândit în toate oraşele ţării, fie ele staţiuni sau nu.
Şi iată-ne ajunşi în anii nesfârşitei noastre tranziţii spre nu se ştie ce. Comunismul s-a prăbuşit, cum era firesc, iar pe locul lui s-a întins o mlaştină de incultură, desconsiderare a valorilor, mercantilism rudimentar, combinaţie de dictatură a micilor baroni locali şi anarhie, de abuzuri scandaloase şi furt generalizat. Totul pe fondul disipării justiţiei, visul dintotdeauna al politicienilor corupţi. Pentru Băile Herculane a fost dezastrul deplin. De la privatizări dubioase şi contracte oneroase, toate reţetele postdecembriste au fost utilizate pentru a pune la pământ cea mai veche staţiune balneară a Europei, o bijuterie de rafinament, bun gust şi lux de secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, în faţa căreia păleau de invidie multe dintre localităţile-blazon ale turismului de pe Bătrânul Continent.
Câteva fotografii făcute în această vară la Băile Herculane în care frumuseţea clădirilor istorice este umbrită de stadiile de degradare în care au ajuns din cauza dezinteresului oamenilor, criminalei lor lipse de spirit civic şi de patriotism local ar trebui să pună pe gânduri autorităţile locale ale judeţului Caraş-Severin. Nu poţi privi cu nepăsare felul în care se degradează o moştenire arhitectonică de 2.000 de ani, unică în Europa şi în care, edificii construite cu migală, simţ estetic şi ingeniozitate tehnică devin nerelevante pentru urgenţele financiare ale unor oameni certaţi cu legea şi morala.
Ar trebui ca autorităţile din Caraş-Severin să mai privească o dată lista marilor oameni care au trecut de-a lungul timpului prin Băile Herculane şi au admirat clădirile aflate astăzi în diverse grade de erodare. Voi încerca să le ofer un mic aide-mémoire.
Cu sprijinul statului şi implicarea unor antreprenori este imposibil ca o staţiune cu potenţialul şi moştenirea istorică a Băilor Herculane să nu-şi redobândească măreţia europeană pe care o merită. Este o bogăţie a României, pe care trebuie să o protejăm şi să o punem în valoare.
Nicolae Noica, Director general al Bibliotecii Academiei Române
Pe lângă împăraţii austrieci şi regi ai Europei, printre oamenii celebri care au poposit în Băile Herculane trebuie amintiţi: Francesco Grisellini, Dinicu Golescu, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Ion Minulescu, Nicolae Iorga, Ionel Teodoreanu şi lista se poate întinde mult.