Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Muzeul de istorie şi arheologie Constanţa

Muzeul de istorie şi arheologie Constanţa

de Diana Scarlat    |   

Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanţa are o istorie de peste o sută de ani, cu trei etape principale de evoluţie: 1878 – 1957, 1957 – 1977 şi după 1977. Movestea muzeului începe în anul 1877, când lucrările de extindere ale oraşului Constanţa au dus la descoperirea unor importante vestigii ceramice, statuare, epigrafice, numismatice care atestă locul anticului Tomis în istoria veche a Dobrogei. Pentru a opri risipirea pieselor antice intrau în colecţii particulare, s-a luat decizia înfiinţării unui muzeu de arheologie, găzduit de vechiul Palat al Prefecturii. Spaţiul dedicat muzeului a fost distrus de un puternic incendiu, în anul 1882, iar colecţiile s-au mutat în pavilionul din grădina publică a oraşului. De-a lungul timpului, muzeul s-a mutat de mai multe ori, până când a ajuns, după 1957, în spaţiul care-l găzduieşte şi astăzi, iar în 1977 s-au inaugurat noi secţii care s-au dezvoltat până în prezent.

Subiecte în articol: muzeul de istorie constanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri