Clădirea impunătoare care găzduieşte Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti este monument de arhitectură, fiind construită în stil neo-brâncovenesc, după proiectul renumitului arhitect Victor Ştefănescu, la începutul secolului XX. Clădirea a fost destinată iniţial găzduirii Institutului Geologic. Regele Carol I a semnat, în anul 1906, decretul regal de înfiinţare a institutului, act care poate fi văzut, în original, chiar în holul de la intrare al muzeului. Cu un secol în urmă, pe lângă activitatea de cercetare desfăşurată aici, existau şi colecţii de roci şi minerale care puteau fi vizitate de public. Primul custode al colecţiilor, Iuliu Moisil, care era în acelaşi timp şi bibliotecar al institutului, a fost urmat apoi de tineri geologi la acea vreme, precum St. Cantuniari, V. Papiu, Al. Codarcea, Gh. Murgeanu, Gr. Răileanu. Schimbările suferite de institut au afectat şi muzeul. În 1964, Al. Semaka, numit custode, a devenit un susţinător activ al valorificării colecţiilor, într-un muzeu naţional. După reinventarierea pieselor existente, s-a pornit un schimb cu alte institute de profil din străinătate, pentru completarea fondului existent, în acelaşi timp cu reorganizarea pe tematici. Încercarea de a organiza un muzeu a fost zădărnicită de bombardamente şi cutremure, culminând cu cel din 1977, când imobilul a fost grav afectat, colecţiile fiind mutate temporar într-o altă clădire. Lucrările de refacere şi consolidare a clădirii au demarat abia în 1983, cu un proiect care, fără a afecta stilul iniţial, corespundea ideii de muzeu, de colecţii deschise, vizitabile de un public larg.