Jurnalul.ro Cultură Teatru Natalia Osipova, în premieră în România, la Gala de Balet "Once Upon a Winter's Dream"

Natalia Osipova, în premieră în România, la Gala de Balet "Once Upon a Winter's Dream"

de Magdalena Popa Buluc    |   

Prim-balerina de la The Royal Ballet, Natalia Osipova, va participa pe 26 februarie la Gala de Balet "Once Upon a Winter 's Dream", care va avea loc la Sala Ion Caramitru a Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti, de la ora 20,00.

Celebra balerină, care vine pentru prima oară în România, va oferi publicului două momente: dansul contemporan "Ashes", în coregrafia lui Jason Kittelberger, şi solo-ul clasic "Moartea Lebedei", în coregrafia lui Mikail Fokine.

Dincolo de prezenţa Nataliei Osipova la Bucureşti, Gala "Once Upon a Winter's Dream" marchează mult alte premiere. Vor fi puse în scenă, în premieră în România, trei coregrafii deosebite: Pas de deux "Romeo şi Julieta", în coregrafia lui Sir Kenneth MacMilan (cu Reece Carke şi Yasmine Naghdi), "Echoes of Tomorrow", în coregrafia lui Wubjke Kuindersma (cu Marina Minoiu şi Robert Enache) şi "Cenuşăreasa", în coregrafia lui Cristopher Wheeldon (cu Julian MacKay şi Madison Young).

Conceptul evenimentului este inspirat de piesa "Once Upon a December" care introduce spectatorul în enigmatica poveste a prinţesei Anastasia Romanov, o obişnuită a palatelor elegante şi a petrecerilor fastuoase.

În prima parte, "Anastasia Romanov. Un vis la Palatul de Iarnă", vor fi prezentate balete clasice şi contemporane care au ca temă balul, fantezia, iubirea, nostalgia. Partea a doua, intitulată "Viscol de emoţii", va celebra iubirea în toate formele ei tumultuoase şi răvăşitoare - se încheie cu momente care marchează fragilitatea şi graţia în faţa morţii şi, totodată, speranţa renaşterii.

Pe scenă vor mai urca Recee Clarke şi Yasmine Naghdi (The Royal Ballet), Julian MacKay şi Madison Young (Bayerische Stattsballett), Marina Minoiu (Royal Danish Ballet) şi Robert Enache (Opera Naţională din Bucureşti), Dinu Tamazlâcaru (Staatsballett Berlin), Ada Gonzalez (Opera Naţională din Bucureşti), Cristian Preda şi Viviana Olaru (Opera Naţională din Iaşi). Regia artistică a galei este semnată de Alice Minoiu.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri