Jurnalul.ro Ştiri Externe NATO consideră legitime atacurile ucrainene în Rusia. Jens Stoltenberg face declarații ULUITOARE: Sprijinul militar pentru Ucraina este cel mai rapid mod spre pace

NATO consideră legitime atacurile ucrainene în Rusia. Jens Stoltenberg face declarații ULUITOARE: Sprijinul militar pentru Ucraina este cel mai rapid mod spre pace

de Redacția Jurnalul    |   

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut statelor Alianței să ofere sprijin suplimentar Ucrainei, motivând că furnizarea de armament va aduce pacea în această țară şi considerând drept legitime atacurile ucrainene pe teritoriul Rusiei.

"Ar putea părea paradoxal, dar sprijinul militar pentru Ucraina este cel mai rapid mod spre pace", a afirmat Stoltenberg într-un interviu acordat agenției DPA.

Întrebat despre recentele atacuri ale Ucrainei pe teritoriul Rusiei, el a sugerat că acestea ar fi acţiuni legitime.

"Fiecare ţară are dreptul să se apere. Inclusiv Ucraina", a argumentat oficialul NATO.

Deşi susţine că înarmarea Ucrainei este drumul spre pace, Stoltenberg admite că războiul riscă să se prelungească.

"Nu trebuie să subestimăm Rusia. Războaiele sunt impredictibile, trebuie să ne pregătim pentru un parcurs îndelungat şi chiar de noi ofensive ale Rusiei", a atras atenţia șeful Alianței.

În acest context, Stoltenberg îndeamnă statele NATO şi naţiunile partenere să ofere sprijin militar suplimentar Ucrainei.

"Le cer aliaţilor să facă mai mult. Este în interesul securităţii noastre să ne asigurăm că Ucraina câştigă şi că nu câştigă Putin. Ştim că majoritatea războaielor se încheie la masa negocierilor, probabil că aşa va fi şi în cazul acestui război, dar ştim că ceea ce Ucraina poate obţine din negocieri depinde în mod absolut de situaţia de pe teren", a insistat acesta. 

Preşedintele Volodimir Zelenski le-a cerut din nou săptămâna trecută liderilor occidentali să ofere armament Ucrainei. SUA au anunţat asistenţă militară suplimentară în valoare de 2 miliarde de dolari, inclusiv sisteme antiaeriene Patriot.

Subiecte în articol: nato jens stoltenberg Rusia ucraina pace
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri