Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a vorbit marți despre creșterea puternică a prețurilor la carburanți și a afirmat că este necesară o intervenție rapidă din partea autorităților.
Nazare a anunțat, în cadrul unor declarații de presă, că situația actuală rămâne incertă, „mai ales în privința faptului că stocurile pe care le au producătorii și distribuitorii la dispoziție astăzi sunt stocuri achiziționate în trecut”.
El a declarat că „sunt creșteri spectaculoase, ne îngrijorează situația” și a precizat că instituțiile responsabile trebuie să analizeze evoluția pieței și să intervină acolo unde este cazul.
Potrivit lui Alexandru Nazare, Guvernul României are deja în lucru o analiză transmisă de Ministerul Finanțelor și urmează să ia o decizie în perioada imediat următoare.
„Într-adevăr, sunt creșteri spectaculoase. Ne îngrijorează situația, mai ales în privința faptului că stocurile pe care le au producătorii și distribuitorii la dispoziție astăzi sunt stocuri achiziționate în trecut și ca atare, dacă îmi permiteți, toate agențiile și toate instituțiile care au în atribuții monitorizarea și controlul acestei situații într-un context de criză pe piața combustibililor, trebuie să acționeze în acest sens. Ca atare, analiza noastră, analiza Ministerului Finanțelor, a fost transmisă la Guvern. Sunt convins că în următoarele zile se va lua o decizie în această privință”, a spus Nazare.
Ministrul a vorbit și despre măsurile deja adoptate pentru a reduce impactul asupra economiei. Schema de ajutor pentru transportatori a fost modificată, iar aceștia beneficiază acum de o deducere de 0,85 lei din acciză, pentru a evita transferul costurilor mai mari către consumatori.
„Din punctul nostru de vedere, noi nu am făcut doar o analiză, noi am acționat, schema de ajutor de stat care era aferentă transportatorilor a fost updatată imediat, am updatat-o astfel încât transportatorii să aibă o deducere la acciză de 0,85 RON, astfel încât prețul mărit să nu fie transferat imediat și acest lucru s-ar fi întâmplat în cazul transportatorilor. Deci, Ministerul Finanțelor încă de săptămâna trecută a luat o decizie care e benefică în acest context, pentru a continua pentru a declara situația de criză în zona energiei, pentru monitorizare a prețurilor, pentru monitorizare mult mai strictă a modului în care se comportă anumiți operatori economici. Guvernul trebuie să ia niște măsuri care sunt statuate în ordonanța 84 din 2022”, a mai declarat Alexandru Nazare.
Pe lângă tema carburanților, Alexandru Nazare a discutat și subiectul aderării României la OCDE. El a spus că acest pas ar putea aduce investiții mai mari și ar contribui la stabilizarea costurilor de finanțare ale statului.
„Vorbim de fonduri, investiții cu resurse mult mai mari, care vor lua România în calcul mult mai serios. De asemenea, statutul de membru OCDE ne va ajuta la stabilizarea costurilor de finanțare”, a spus Nazare.
Acesta a mai precizat că România își propune să revină pe o traiectorie fiscal-bugetară stabilă până la finalul anului 2026 și că obiectivul de deficit de 6,2% este un pas în această direcție.
În opinia sa, situația actuală este diferită față de cea din 2024, deși riscurile nu au dispărut complet.
„Este strict decizia României ce va alege din recomandările OCDE, astfel încât să-și atingă țintele din strategia fiscal-bugetară la sfârșitul acestui an 2026. Ținta de deficit anunțată de șase, doi, practic ne aduce în traiectoria fiscal-bugetar asumată înainte și intrăm într-o normalitate. Ieșim din zona de derapaj în care am intrat în 2024”, a mai spus Alexandru Nazare.
(sursa: Mediafax)