Jurnalul.ro Ştiri Observator Negoiță: „Eu am delegat. Tot ce înseamnă urbanism avizează viceprimarul”

Negoiță: „Eu am delegat. Tot ce înseamnă urbanism avizează viceprimarul”

de Redacția Jurnalul    |   

„Eu am delegat. Tot ce înseamnă urbanism avizează viceprimarul”, spune primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță. El afirmă că instituția pe care o conduce are dreptul legal pentru astfel de autorizații.

„Dacă ne uităm în lege, în București sunt două instituții care autorizează. Tot ce înseamnă zone protejate și monumente istorice e Primăria generală, tot ce înseamnă restul sunt primăriile de sector. Nu contează cine e proprietarul”, spune primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță despre autorizația de urgență dată Primăriei Sectorului 4 pentrul Planșeul Unirii.

„Din ce am înțeles, în Cartea Funciară e Ministerul Mediului. Nu mă întrebați, că nu sunt expert”, a adăugat Negoiță.

Primarul Sectorului 3 a mai afirmat că e risc de colaps la planșeul Unirii.

El afirmă că a văzut documentația și expertizele și a eliberat autorizația de urgență.

„Știam de ea. Eu nu semnez nimic din ce ține de urbanism. Eu am delegat asta de mult, fără legătură cu subiectul. Eu pe urbanism nu semnez nimic. Pentru că am delegat. Legea prevede. Pentru că nu le pot face eu pe toate. Și ca să vă zic așa foarte direct, eu n-am păstrat nimic în atribuțiile mele din ce se poate delega. Deci tot ce poate fi delegat, am delegat”, adaugă Negoiță.

Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, a anunțat că demarează, în baza unei autorizații emisă de Primăria Sectorului 3, lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii.

Primarul general și polițiștii locali ai Capitalei au venit, luni, să demonteze gardurile amplasate de Primăria Sectorului 4 în Parcul Unirii, însă au fost împiedicați de polițiștii locali ai Sectorului 4.

Luni seara Nicușor Dan a emis un ordin de demolare a șantierului, iar Daniel Băluță a anunțat că „pentru a pune în siguranță integritatea și viața angajaților Primăriei Sector 4, dar și a echipelor care lucrează la consolidarea planșeului peste râul Dâmbovița de la Piața Unirii, am decis retragerea de îndată a tuturor”.

„Daniel Băluță retrage acum oamenii din amplasamentul ilegal al șantierului de la Parcul Unirii. Pentru revenirea la starea de legalitate, gardurile trebuie ridicate din teren care este proprietatea Municipiului București”, a scris luni seara pe Facebook Nicușor Dan.

Acesta transmite că va continua toate demersurile pentru ca documentele care atestă dreptul de proprietate al PMB să fie fără echivoc.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: robert negoita aviz urbanism
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri