„Căutarea irațională a posesiunilor - remarca psihologa Karen Horney, autoarea studiului Personalitatea nevrotică a timpului nostru (Editura Trei, 2025) - este atât de răspândită în cultura noastră, încât numai prin comparație cu alte culturi se poate recunoaște că nu este un instinct uman general, fie sub forma unui instinct de acumulare, fie sub forma sublimării unor pulsiuni cu bază biologică. Chiar și în cultura noastră, efortul compulsiv pentru obținerea de posesiuni dispare imediat ce anxietățile care îl generează sunt diminuate sau înlăturate. Frica specifică împotriva căreia posesia servește ca protecție este teama de sărăcire, lipsuri, dependență de alții. Teama de sărăcire poate fi un bici care împinge o persoană să muncească neîncetat și să nu rateze nicio ocazie de a câștiga bani. Caracterul defensiv al acestui efort iese la suprafață prin incapacitatea persoanei de a-și folosi banii pentru a se bucura mai mult de viață”.
Atitudine posesivă și față de oameni
Pe firul explicațiilor: „Căutarea posesiunilor nu trebuie să se îndrepte numai către bani sau bunuri materiale, ea putând apărea și ca atitudine posesivă față de ceilalți și putând servi drept protecție împotriva pierderii afecțiunii. Deoarece fenomenul posesivității este bine cunoscut, în special prin apariția sa în căsnicii, unde legea oferă o bază legală pentru astfel de revendicări, nu voi oferi exemple specifice aici. Oricum, ostilitatea unei persoane măcinate de viciul posesiunilor, de strângerea compulsivă a averilor ia forma unei tendințe de a domina, a unei tendințe de a umili sau a unei tendințe de a-i deposeda pe ceilalți. Caracterul dominant al strădaniei nevrotice pentru putere nu apare neapărat în mod deschis ca ostilitate față de ceilalți. Acesta poate fi deghizat în forme valoroase social sau umaniste, apărând, de exemplu, ca o atitudine de a da sfaturi, de a gestiona cu plăcere treburile altora, de a lua inițiativa sau conducerea. Dar, dacă există ostilitate ascunsă în astfel de atitudini, ceilalți - copii, parteneri de căsnicie, angajați -, o vor simți și vor reacționa fie prin supunere, fie prin opunere. Nevroticul însuși nu este, de obicei, conștient de ostilitatea inclusă în atitudinea sa”.
Mari furii din nimicuri
Tot aici: „Chiar și când se înfurie pentru că lucrurile nu merg așa cum își dorește, el își menține convingerea că, în esență, este un suflet blând care este iritat numai pentru că oamenii sunt atât de neinspirați încât i se opun. Ce se întâmplă de fapt este că ostilitatea nevroticului, obligată să ia forme civilizate, izbucnește când el nu reușește să își impună voința. Împrejurările care îi provoacă iritare pot fi de un tip pe care alte persoane nu l-ar simți ca opoziție, cum ar fi o simplă diferență de opinii sau refuzul de a-i urma sfatul. Cu toate acestea, astfel de nimicuri pot genera o furie considerabilă. Atitudinea dominatoare ar putea fi considerată o supapă de siguranță prin care o anumită doză de ostilitate se descarcă în mod nedistructiv. Deoarece însăși atitudinea dominatoare este o expresie atenuată a ostilității, ea oferă un mijloc de a ține sub control impulsurile pur distructive. Furia generată de opoziție poate fi refulată și, așa cum știm, ostilitatea refulată poate avea ca rezultat o nouă anxietate. Aceasta se poate manifesta prin depresie sau oboseală”.
Năzăriri
La final: „Deoarece ocaziile care declanșează aceste reacții sunt atât de neimportante încât trec neobservate, iar nevroticul nu este conștient de propriile sale reacții, astfel de stări depresive sau anxioase pot părea că nu au nicio cauză externă. Numai observarea atentă poate descoperi treptat legătura dintre evenimentele stimulatoare și reacțiile ce le urmează”.
„Chiar și în cultura noastră, efortul compulsiv pentru obținerea de posesiuni dispare imediat ce anxietățile care îl generează sunt diminuate sau înlăturate”, Karen Horney, psihologă
„Teama de sărăcire poate fi un bici care împinge o persoană să muncească neîncetat și să nu rateze nicio ocazie de a câștiga bani”, Karen Horney, psihologă