Jurnalul.ro Sport eXtrasport Neymar se confruntă cu o potențială pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru corupție și fraudă

Neymar se confruntă cu o potențială pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru corupție și fraudă

Atacantul brazilian Neymar va fi judecat săptămâna viitoare pentru fraudă și corupție în legătură cu transferul său la Barcelona de la Santos în 2013, iar reclamantul, firma braziliană de investiții DIS, a declarat joi că solicită o pedeapsă de cinci ani de închisoare, relatează Reuters.

Alături de Neymar, acuzați în procesul intentat de procurorii spanioli, care începe luni la Barcelona, sunt părinții săi, cele două cluburi, foștii președinți ai Barcelonei Josep Maria Bartomeu și Sandro Rosell, precum și fostul președinte al clubului Santos, Odilio Rodrigues.

Procesul are la bază o plângere depusă de DIS, o companie braziliană care deținea 40% din drepturile lui Neymar pe vremea când acesta era la Santos. Aceasta susține că a pierdut partea care i se cuvenea din transfer, deoarece valoarea reală a tranzacției a fost subestimată.

Neymar a negat acuzațiile, dar a pierdut un apel la Înalta Curte din Spania în 2017, ceea ce a deschis calea procesului.

Rosell a negat, de asemenea, anterior, orice abatere. Reprezentanții săi nu au răspuns la o solicitare de comentarii, din partea Reuters.

Barcelona și avocații care îl reprezintă pe Bartomeu au refuzat să comenteze cazul. Santos nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii, iar Rodrigues nu a putut fi contactat imediat.

DIS cere, de asemenea, pedepse cu închisoarea pentru Rosell și Bartomeu și o amendă de 149 de milioane de euro.

Procurorii spanioli doresc o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru Neymar și plata unei amenzi de 10 milioane de euro și o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru Rosell, plus o amendă de 8,4 milioane de euro pentru clubul spaniol.

DIS a achiziționat 40% din drepturile lui Neymar când acesta avea 17 ani, în schimbul a 2 milioane de euro. DIS susține că vânzarea jucătorului către Barcelona a fost cu mult sub valoarea reală de piață a acestuia.

Barcelona a declarat la momentul transferului lui Neymar că suma de transfer a fost de 57,1 milioane de euro, din care 40 de milioane au fost plătite familiei lui Neymar.

DIS a primit o cotă de 40 la sută din restul de 17,1 milioane care a fost plătit către Santos.

"Drepturile lui Neymar nu au fost vândute celui mai bun ofertant. Au existat cluburi care au oferit până la 60 de milioane de euro", a declarat joi avocatul DIS, Paulo Nasser, într-o conferință de presă la Barcelona.

Tribunalul din Barcelona, unde va avea loc procesul, a precizat că Neymar va trebui să se prezinte în persoană luni, în prima zi, dar nu este clar dacă i se va cere să rămână pentru întreaga audiere care ar putea dura două săptămâni.

Părinții săi, Rosell și Bartomeu, vor depune mărturia vinerea viitoare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: neymar inchisoare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri