Președintele Klaus Iohannis era așteptat, aseară, să nominalizeze un premier interimar, din rândul miniștrilor PNL. Deși Nicolae Ciucă speră că noul guvern, care urmează a fi condus de liderul PSD Marcel Ciolacu, va fi învestit până joi, există o mare incertitudine, cu privire la continuarea acestei coaliții. Anume, dacă UDMR va mai face parte sau nu din noua formulă de guvernare. Totodată, mâine, pe 13 iunie, este ziua de naștere a președintelui Klaus Iohannis, așteptat, chiar de aniversarea vârstei de 64 de ani, să anunțe că desemnează în funcția de premier pe cineva de la… PSD.
La închiderea ediției, premierul demisionar Nicolae Ciucă era așteptat la Palatul Cotroceni, pentru depunerea oficială a mandatului pe masa președintelui Klaus Iohannis. Conform unor surse, acesta urma, de asemenea, să-i prezinte președintelui și trei nume pentru preluarea funcției de premier interimar: Cătălin Predoiu, Lucian Bode sau Sebastian Burduja.
„Acum două săptămâni, noi, liderii coaliției, am anunțat că rotativa guvernamentală nu se va produce pe 25 mai, așa cum s-a convenit în noiembrie 2021, ci după închiderea grevei din educație. Conflictul s-a închis. Ca atare, astăzi (ieri - n.red.), am ajuns în momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru. De aici, plec la Palatul Cotroceni. Sper ca noul guvern să fie învestit până la finalul acestei săptămâni”, a precizat Nicolae Ciucă, la finalul unui mandat la Palatul Victoria de un an și 7 luni.
Procedura pentru învestirea Guvernului Ciolacu ar trebui să fie una extrem de rapidă. După desemnarea unui premier interimar, Iohannis trebuie să-l nominalizeze pe Marcel Ciolacu în funcția de premier desemnat, chiar astăzi, de ziua lui. Ciolacu trebuie să depună echipa noului guvern și programul de guvernare la Parlament, iar comisiile de specialitate ar urma să audieze miniștri în cursul zilei de azi. Joi, Plenul reunit ar trebui să acorde votul de învestitură, iar noul Guvern să depună jurământul la Palatul Cotroceni.
Problematica UDMR
Singura, dar și cea mai apăsătoare problemă este aceea dacă din această nouă formulă guvernamentală va mai face parte și UDMR. Noul guvern ar urma să aibă cu două ministere mai puțin (de la 20 la 18), maghiarii urmând să piardă Ministerul Dezvoltării. Asta, deoarece PSD nu renunță la Ministerul Transporturilor, iar, din acest motiv, PNL cere două ministere la schimb. Unul fiind cel condus, până ieri, de Cseke Attila. De altfel, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a respins oferta de a prelua alte portofolii, cum ar fi cel al Energiei sau cel al Fondurilor Europene și a lăsat să se înțeleagă că, dacă Uniunea va fi obligată să plece de la Palatul Victoria, nu va înțelege să susțină un guvern PSD-PNL în Parlament. Mai mult, cu cât cele două partide au suficientă majoritate parlamentară și fără sprijinul UDMR.
PSD și PNL au, la Senat, împreună, 86 de parlamentari dintr-un total de 135. La Camera Deputaților, cele două formațiuni au 188 de parlamentari din cei 330 de aleși. În total, pentru avea majoritate pentru formarea unui guvern, PNL și PSD au nevoie de 233 de senatori și deputați. Au, în acest moment, 274 de voturi, fără UDMR.
Hunor: Nu putem continua fără Ministerul Dezvoltării
Într-un anunț de ultimă oră, făcut, în limba maghiară, pe pagina sa de socializare, președintele UDMR, Kelemen Hunor, scrie: „Sunt sigur că este în interesul partenerilor noștri și al societății ca UDMR, PNL și PSD să continue guvernarea în comun. Partenerii noștri ne cunosc intențiile: prima opțiune pentru noi este să respectăm protocolul, deoarece cuvântul în cauză, documentul semnat ne obligă; totodată, nu putem continua guvernarea fără Ministerul Dezvoltării. Nu ne-am ridicat de la masa negocierilor și nici nu o vom face, pentru că UDMR și-a asumat responsabilitatea de a guverna până în 2024. Din momentul în care președintele țării îl va desemna pe Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru, va fi responsabilitatea domniei sale să formeze un Guvern. După desemnare, așteptăm propunerea premierului Ciolacu privind structura coaliției de guvernare”.
Premierul demisionar ar urma să fie numit președinte al Senatului
Parlamentul României va avea două sarcini în zilele următoare, din punct de vedere politic. Cea mai importantă, dar nu și prima, este învestirea Guvernului Ciolacu. Prima însă este o mișcare anunțată, pe surse, din interiorul Legislativului. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, își va continua activitatea politică din funcția de senator, însă, astăzi, ar urma să fie convocată o ședință a plenului Senatului, în care Ciucă să fie nominalizat și votat în funcția de președinte al Senatului.
Deși atât PNL, cât și PSD speră ca din noua formulă de guvernare să facă parte, în continuare, și UDMR, există deja liste care să prevadă o schemă ministerială și fără formațiunea condusă de Kelemen Hunor. Astfel, la Ministerul Transporturilor va rămâne Sorin Grindeanu, Angel Tîlvăr la Apărare, Radu Oprea la Cultură, Marius Budăi la Muncă, Gabriela Firea va conduce noul Minister al Familiei, Tineretului și Sportului, Florin Barbu la Agricultură, Mihai Tudose sau Roxana Mânzat la Fonduri Europene, Sebastian Burduja la Finanțe, Cătălin Predoiu sau Alina Gorghiu la Justiție, Bogdan Aurescu la Externe, Virgil Popescu la Energie, Ligia Deca la Educație, iar ca vicepremieri sunt pe listă Marian Neacșu, actualul secretar general al Guvernului, din partea PSD, și Sebastian Burduja de la PNL.