Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nicolae Ciucă: Exploatarea gazelor naturale din perimetrul Midia va genera un miliard de metri cubi pe an

Nicolae Ciucă: Exploatarea gazelor naturale din perimetrul Midia va genera un miliard de metri cubi pe an

Începerea producţiei de gaze naturale din perimetrul Midia reprezintă un moment istoric deoarece va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an, spune premierul Nicola Ciucă.

"Participăm la un eveniment istoric, este un moment istoric pentru industria energetică din România: începerea producţiei de gaze în cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia. Este primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre în ultimii 30 de ani, iar luna aceasta primele cantităţi de gaze au fost deja introduse în piaţa autohtonă. România face astfel un pas decisiv pentru garantarea securităţii energetice, într-un moment de cotitură şi în contextul în care Europa şi pieţele mondiale iau măsuri rapide pentru a-şi aproviziona cetăţenii şi economiile cu energie. Faptul că acest proiect va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an înseamnă că vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României", explică demnitarul.

Nicolae Ciucă și Virgil Popescu, ministrul Energiei, participă la ceremonia de începere a exploatării gazelor naturale în cadrul Proiectului MGD, realizat de compania Black Sea Oil & Gas.
 


 

Premierul a felicitat compania Black Sea Oil&Gas pentru acest „proiect de succes, un adevărat deschizător de drumuri pentru viitoarele investiții în platoul continental al Mării Negre, care aparține României”.

„Începerea cercetărilor pentru dezvoltarea altor proiecte de energie verde, prin utilizarea infrastructurii deja existente, se aliniază obiectivului Uniunii Europene de emisii zero până în anul 2050 și viziunii guvernamentale de dezvoltare a sectorului energetic. Susținerea investițiilor în energie, abordarea pro-business și stabilitatea vor repoziționa România ca un actor regional important, capabil să asigure necesarul pentru consumul cetățenilor și economiei și chiar să devină furnizor de securitate energetică în regiune. Practic, acționăm coordonat pe mai multe planuri. Noua lege off-shore vine să deblocheze investiții vitale, ce valorifică, de exemplu, gazele naturale din Marea Neagră și zăcământul valoros de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ descoperit în ultimii 30 de ani, în România. Stabilitatea legislativă este completată de susținerea adecvată de către Guvern a proiectelor strategice de infrastructură de gaze naturale”, adaugă premierul.

Ciucă afirmă că proiectele majore de investiții derulate de Transgaz, acordul acestei companii cu Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, precum și colaborarea cu celelalte instituții sunt „contribuții esențiale la securitatea energetică și la tranziția către neutralitatea emisiilor de carbon”.

„Companiile energetice Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica sunt pioni importanți ai acțiunilor noastre integrate de creștere a capacității energetice a României. Preluarea de către Romgaz a participației în perimetrul Neptun Deep, între cele mai mari achiziții făcute de statul român, este expresia angajamentului nostru de a valorifica gazele naturale din Marea Neagră, în beneficiul românilor și a economiei românești. De asemenea, la nivel guvernamental, susținem proiectele Nuclearelectrica. Vestea bună primită recent de România de la președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, privind finanțarea etapei preliminare a studiilor de inginerie și proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici din România, este o etapă esențială pentru dezvoltarea programului nuclear civil românesc. Operarea acestui nou tip de tehnologie și punerea în funcțiune a Unităților 3 și 4 de la Cernavodă sunt elemente cheie pentru a asigura pe termen lung țării noastre energie curată, ieftină și stabilă. Producerea energiei verzi, așa cum a menționat și CEO-ul companiei, reprezintă viitorul și mă bucur foarte mult că există această viziune pentru dezvoltarea de noi proiecte în țara noastră”, menționează Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul arată că România și-a asumat tranziția către energia regenerabilă și îndeplinirea țintelor de decarbonizare.

„Este efort de transformare ce presupune crearea unui sistem energetic robust, modern, bazat pe extinderea și implementarea rapidă a tuturor tehnologiilor disponibile și inovatoare pentru viitor. Guvernul României a inițiat strategii economice calibrate pe noile nevoi actuale ale pieței. Am alocat fonduri pentru stimularea investițiilor în energie regenerabilă, utilizând toate pârghiile și mecanismele financiare disponibile, precum Planul Național de Redresare și Reziliență și Fondul pentru Modernizare. Lucrurile se desfășoară dinamic. Săptămâna trecută a fost încheiată, mai precis pe 22 iunie, depunerea proiectelor pentru fondurile destinate investițiilor pentru instalarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile eoliană și solară. Ministerul Energiei face progrese în ceea ce privește sprijinirea investițiilor destinate creşterii eficienţei energetice a industriei, o schemă de ajutor de stat finanțată, de asemenea, prin PNRR. Tot în cadrul PNRR, au fost lansate recent ghidurile și schemele de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în lanțul industrial de producție, asamblare şi reciclare a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice. Aceste investiții se vor ridica la peste 2 miliarde de euro. O altă schemă de finanțare care va spori siguranța energetică a țării și va facilita dezvoltarea sectorului de energie regenerabilă și modernizarea rețelelor energetice este Fondul pentru Modernizare. Valoarea totală a investițiilor finanțate prin acest mecanism se ridică la peste 17 miliarde de euro, dintre care 13 miliarde cofinanțare din partea statului român. Primele proiecte finanțate prin acest mecanism au primit deja fonduri - cele ale Complexului Energetic Oltenia și Transelectrica. Sunt acțiuni concrete, parte a unui plan integrat, corelat politicilor europene și adaptat pieței internaționale”, mai spune Ciucă.

El afirmă că, prin strategiile naționale și mecanismele financiare promovate, „Guvernul este puternic angajat în atingerea obiectivului ambițios de a transforma România, din țară dependentă de gazul rusesc, în stat capabil să asigure stabilitatea energetică în regiune”.

„Cetățenii și mediul economic așteaptă de la noi energie electrică și gaze naturale la costuri corecte. Să aibă stabilitate și să nu-și facă griji pentru iarna viitoare sau pentru următorii ani. Cât mai mulți români să aibă acces la energie. Sunt așteptări firești, iar soluțiilor noastre și proiectul la a cărui lansare participăm au drept scop atingerea acestor obiective și de asemenea, obținerea rezultatelor pe care ni le-am asumat”, a conchis premierul Ciucă.

Subiecte în articol: nicolae ciuca gaze midia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri