Anunțul a fost făcut înainte de ședința de guvern de luni.
„În deplin dialog cu sindicatele, cu reprezentanții profesorilor, ai elevilor, ai părinților, am considerat că e absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă...să încheiem acest an școlar, astfel încât să se deruleze Evaluarea Națională și Bacalaureatul”, a spus șeful Guvernului.
În ședința de Guvern vor fi adoptate două ordonanțe de urgență care vizează creșterile salariale plătite de la bugetul de stat și fondurile pentru formarea profesională care vor fi asigurate prin liniile de finanțare europeană.
Nicolae Ciucă a mai spus că astfel coaliția de guvernare a rezolvat o serie de probleme acumulate în mulți ani. „Nu vreau să dau vina pe greaua moștenire, dar acesta este adevărul”, a precizat premierul.
Sindicaliștii au condiționat suspendarea grevei de apariția unui articol distinct, potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie.
Dacă promisiunea nu va fi respectată, greva va fi reluată, au avertizat sindicaliștii.