x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pui de papagal Micul Alexandru, observați în parcuri din București și Iași

Pui de papagal Micul Alexandru, observați în parcuri din București și Iași

de Redacția Jurnalul    |    26 Iun 2026   •   12:15
Pui de papagal Micul Alexandru, observați în parcuri din București și Iași
Pui de papagal Micul Alexandru

Observatorii Societății Ornitologice Române (SOR) au descoperit, în luna iunie, că în parcuri din București și Iași sunt pui de papagal Micul Alexandru. Originar din India și Africa subsahariană, papagalul Micul Alexandru trăiește în regiuni unde temperaturile depășesc frecvent 20 de grade.

Dacă pentru Capitală reprezintă cea de-a treia cuibărire documentată pentru puii de papagal Micul Alexandru, pentru Iași este prima dovadă certă a reproducerii cu succes în libertate.

Papagalul Micul Alexandru este originar din India și Africa subsahariană și trăiește în regiuni unde temperaturile depășesc frecvent 20 de grade Celsius. Cu toate acestea, specia s-a dovedit surprinzător de rezistentă la clima temperată și chiar la iernile geroase, ceea ce a favorizat înmulțirea excesivă în mai multe țări europene, precum Olanda, Spania și Marea Britanie.

Prezența speciei Micul Alexandru (Alexandrinus krameri) în libertate a fost înregistrată pentru prima oară în 2010, în București, ajungând ca în 2026 să fie semnalați în 14 județe.

Micul Alexandru atinge maturitatea sexuală în jurul vârstei de 3 ani și formează perechi pe viață. Sezonul de reproducere începe încă din februarie, când perechile ocupă și pregătesc locurile de cuibărit. Păsările folosesc atât cavități naturale, cât și artificiale, iar femela depune, de regulă, între trei și patru ouă, rareori până la șapte, la sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie.

„Interesant este faptul că papagalii din cele două orașe au ales locuri diferite pentru reproducere. În București, toate cele trei cuibăriri confirmate au avut loc în Parcul Tineretului, în scorburi naturale. În schimb, în Iași, potrivit observațiilor efectuate de către voluntarii coordonați de biologul Mihai Ghilan, păsările au ales să își crească puii în stratul izolator al unei clădiri, demonstrând o capacitate remarcabilă de adaptare la mediul urban. Specialiștii au putut confirma vârsta exemplarelor pe baza unor caracteristici distinctive. Puii au irisul închis la culoare, spre deosebire de adulți, iar mandibula este roșie, în timp ce la exemplarele mature aceasta devine neagră. Aceste detalii permit identificarea cu certitudine a puilor și, implicit, confirmarea unei cuibăriri reușite. Descoperirea puilor în prima parte a lunii iunie i-a surprins pe observatori. Potrivit specialiștilor, temperaturile scăzute din timpul iernii și primăvara rece și ploioasă ar fi putut întârzia sezonul de reproducere, comparativ cu înregistrările din 2016 și 2017, când puii au fost observați încă din luna mai”; transmit reprezentanții SOR.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pui papagal Micul Alexandru parcuri