Nicolae Paulescu este unul dintre acei oameni care merită recunoştinţă eternă. Potrivit Federaţiei Internaţionale a Diabeticilor, în România un procent de aproape 10% din locuitori suferă de diabet.
Cercetările sale au început încă din anul 1899, pe când se afla în Franţa, încercând să izoleze produsul activ al secreţiei interne pancreasului. În 1916 face publică cercetarea sa, nefinalizată, în privinţa pancreasului şi a bolii care îl afectează, diabetul.
Implicarea activă în Primul Război Mondial îl face pe Nicolae Paulescu să oprească cercetarea, pe care o va relua imediat după încetarea războiului. Pe 23 iulie 1921, când în cadrul sesiunii Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu a expus în patru comunicări rezultatele muncii sale de cercetare.
El a găsit în interiorul pancreasului un produs activ antidiabetic, pe care el l-a numit pancreină, substanţă ce este cunoscută ca fiind insulina. Cu toate acestea, la diferenţă de aproximativ un an, cercetătorii canadieni Fr. Grant Banting şi Ch. Herbert Best anunţă că au descoperit insulina.
Ei spun că deşi Paulescu ar fi demonstrat eficacitatea substanţei pancreatice, acesta ar fi spus că injecţiile cu pancreina nu au efect. Astfel, în 1923, cei doi sunt premiaţi cu Premiul Nobel.
Fiind conştient că este o nedreptate, fiziologul scoţian Ian Murray a iniţiat o campanie internaţională pentru redresarea situaţiei. În 1969, lui Paulescu i-au fost recunoscute meritele de către profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreşedinte al Fundaţiei Nobel, pentru descoperirea insulinei.
Viaţa particulară a savantului român a fost una controversată, aflăm din publicația Historia.ro. În 1922, împreună cu Alexandru C. Cuza, înfiinţează Uniunea Naţională Creştină. Noul partid este primul din Europa care adoptă ca simbol zvastica.
..............