Jurnalul.ro Ştiri Externe Nicolas Sarkozy, trimis în judecată în scandalul ascultărilor telefonice

Nicolas Sarkozy, trimis în judecată în scandalul ascultărilor telefonice

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, avocatul său Thierry Herzog şi fostul magistrat Gilbert Azibert au fost trimişi în judecată, joi, în scandalul ascultărilor telefonice, a declarat pentru AFP o sursă apropiată acestui dosar, confirmând astfel o informaţie publicată de cotidianul Le Monde. 

Conform publicaţiei franceze, cei trei au fost inculpaţi pentru 'corupţie activă' şi 'trafic de influenţă'. Avocaţii lui Sarkozy au anunţat că vor face apel la decizia de trimitere în judecată a clientului lor. 

În acest caz, lui Nicolas Sarkozy i se reproşează că a încercat să obţină în 2014, prin intermediul avocatului său, informaţii secrete de la Gilbert Azibert, la acea vreme judecător la Curtea de Casaţie, într-o procedură în care cerea restituirea agendelor sale confiscate în dosarul în care se ancheta dacă Liliane Bettencourt, moştenitoarea imperiului de cosmetice L'Oréal, i-ar fi finanţat ilegal campania din 2012. 

În iulie 2014, Nicolas Sarkozy a fost inculpat în acelaşi caz pentru corupţie activă, trafic de influenţă şi ascunderea încălcării secretului profesional. 

Magistraţii i-au urmărit apelurile telefonice pe fondul suspiciunilor că ar fi primit finanţări de la regimul libian al lui Moammar Ghadafi în timpul campaniei electorale din 2007 în urma căreia Sarkozy a devenit preşedinte. Din întâmplare, între aceste înregistrări s-au descoperit convorbiri între fostul preşedinte francez şi avocatul său din care se deducea că încercau să obţină, prin intermediul lui Azibert, informaţii secrete din dosarul Bettencourt. 

Unele dintre aceste convorbiri telefonice au fost transcrise şi publicate în presă, iar din ele se subînţelegea că Sarkozy era dispus să-l ajute pe judecătorul Azibert să obţină un post în Monaco în schimbul influenţării de către acesta a deciziei Tribunalului Suprem în cazul Bettencourt. 

În martie 2016, Tribunalul Suprem a validat în sentinţă definitivă cvasitotalitatea interceptărilor convorbirilor fostului preşedinte, pe baza cărora procuratura îşi instrumentează cazul, ceea ce a lăsat deschisă calea spre un proces.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri