Jurnalul.ro Special Anchete Povestea halucinantă a amenzii pe care Bucureștiul a plătit-o în locul lui Nicușor

Povestea halucinantă a amenzii pe care Bucureștiul a plătit-o în locul lui Nicușor

de Ion Alexandru    |   

Primăria Capitalei a plătit, anul trecut, o amendă emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții pe numele persoanei fizice Nicușor Dan.

 Amenda a fost dată pentru tergiversarea eliberării unei autorizații de construire. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul. Nicușor Dan susține că nu el a fost amendat, ci instituția juridică a primarului general al Capitalei, lucru contrazis de procesul-verbal de amendă. De asemenea, Nicușor Dan a mai fost dat pe mâna procurorilor pentru că, în a doua jumătate a anului 2021, s-a numit pe sine în funcția de director interimar la patru entități din subordinea Primăriei Capitalei, fără mandat de reprezentare. Ca director general al ALPAB, Nicușor Dan a cerut suplimentarea cu 3 milioane de lei a bugetului instituției. Cererea a fost aprobată de primarul general Nicușor Dan, iar suma a fost imediat transferată în conturile ALPAB. ANI l-a declarat pe Nicușor Dan incompatibil și a constatat că se află în conflict de interese administrative, fiind sesizate, pe lângă Parchet, și Prefectura Capitalei, și Curtea de Conturi. Singurii care îl apără pe „salvatorul Bucureștiului” în fața acestor acuzații sunt liderul USR, Cătălin Drulă, și Ludovic Orban.

 

Povestea amenzii pe care Primăria Capitalei a plătit-o în locul lui Nicușor Dan este halucinantă. În 11 iunie 2021, un cetățean a formulat către Primăria Capitalei o solicitare în vederea emiterii unei autorizații de construire pentru un imobil din zona Primăverii, din Sectorul 1. Pentru că timp de șase luni nu a primit niciun răspuns, acesta a formulat, la 20 ianuarie 2022, o sesizare la Inspectoratul de Stat în Construcții București-Ilfov, plângându-se de încălcarea prevederilor Legii nr. 50/2021, prin depășirea termenului de 30 de zile de emitere a autorizației de la data depunerii cererii. 

În 7 februarie 2022, un inspector de la ISC s-a prezentat la Primăria Capitalei, la Direcția Generală Urbanism și Amenajarea Teritoriului, pentru a verifica stadiul soluționării cererii privind emiterea autorizației de construire, înregistrată de solicitant pentru respectivul imobil din Sectorul 1, constatând faptul că „în baza de date a Direcției Urbanism figura cererea din 11 iunie 2021, depusă în vederea emiterii autorizației de construire”. În Procesul-Verbal Seria A nr. 0006460, inspectorul notează: „Potrivit Borderoului din 7 februarie 2022, la Poziția 20, «Direcția Urbanism a întocmit autorizația de construire și a transmis-o pe circuitul de semnături către Secretarul General». În fapt, la data efectuării controlului, autorizația de construire se afla încă pe circuitul de semnături, fiind, astfel, depășit termenul de emitere a autorizației de construire de 30 de zile de la data depunerii documentației, contrar prevederilor legale în vigoare”.

 

Amenda, dată pe persoană fizică 

 

În finalul acestui proces-verbal, publicat de site-ul „cetateanul.net”, se menționează, negru pe alb, așa cum se poate vedea în facsimilul alăturat, că „fapta săvârșită constituie contravenție și se sancționează cu amendă”, precum și faptul că „de săvârșirea faptelor se face răspunzător (…) persoana fizică Dan Nicușor Daniel”. Rubrica referitoare la o vinovăție săvârșită de către o persoană juridică, în speță primarul general al Capitalei, nu este completată, fiind trasă o linie.

Nicușor Dan încearcă să se „scoată”, printr-o postare pe Facebook, în care menționează, printre altele, că „sancțiunea dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții a fost dispusă persoanei juridice Primarul Municipiului București, nu persoanei fizice Nicușor Dan, fapt confirmat de instanță”. Documentul prezentat mai sus arată exact contrariul.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate, în acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Nicușor Daniel Dan a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de articolul 297 din Codul penal, întrucât „amenda contravențională aplicată de către o instituție publică (Inspectoratul de Stat în Construcții – n.red.) a fost achitată de către Primăria Municipiului București, iar demersurile de contestare la instanța abilitată au fost efectuate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București pentru Dan Nicușor Daniel, atât în calitate de persoană fizică, cât și în calitate de primar general, documentul purtând semnătura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități”.

 

Plătitor, Primăria Capitalei 

 

Aceeași publicație online, „cetateanul.net”, a publicat și Ordinul de Plată nr. 1321, pentru achitarea amenzii contravenționale în sumă de 6.000 de lei, pe care, așa cum deja s-a demonstrat mai sus, a primit-o persoana fizică Nicușor Dan. Ordinul de Plată se referă la același Proces-Verbal Seria A nr. 0006460 din data de 21 februarie 2022, întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții. 

În acest Ordin de Plată scrie, de asemenea, negru pe alb, că plătitorul este „Municipiul București” (VEZI FACSIMIL). Adică, amenda primită de persoana fizică Nicușor Dan a fost achitată, din banii de la buget, de instituția publică Primăria Capitalei. 

Agenția Națională de Integritate a sesizat, cu această speță, nu doar Parchetul General, ci și Curtea de Conturi, „cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenționale aplicată lui Dan Nicușor Daniel, în calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului București”.

Iar lucrurile nu se opresc aici. La data de 11 martie 2022, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, a fost înregistrat un proces în care Nicușor Dan are calitate dublă. Mai exact, petentul persoană fizică Nicușor Daniel Dan și petentul persoană juridică primarul general al Municipiului București au acționat în judecată pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții, cerând anularea procesului-verbal de contravenție. În fișa de la dosar se menționează exact procesul-verbal cu Seria A nr. 0006460 din data de 21 februarie 2022. Deci este vorba exact despre acea amendă.

Judecătoria Sectorului 5 a respins, la data de 6 iunie 2022, ca neîntemeiată plângerea formulată de cei „doi” petenți. Aceștia au atacat hotărârea cu apel, iar, la data de 27 octombrie 2022, dosarul s-a mutat la Tribunalul București. 

Primul termen de judecată în apel a avut loc chiar în urmă cu două zile, pe 15 februarie 2023, procesul fiind amânat însă pentru 29 martie, instanța admițând cererea de amânare a judecății, „formulată de primarul general al Municipiului București”, în vederea studierii întâmpinării formulate în cauză.

 

Cumul de funcții interimare, fără mandat. A soliocitat suplimentarea bugetului ALPAB și a aprobat cererea ca primar general

O altă speță cu care inspectorii Agenției Naționale de Integritate au sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu același Nicușor Dan se referă la existența indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane. 

În Raportul ANI se precizează că „în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB (Administrația Lacuri Parcuri Agrement București – n.red.), Nicușor Dan a solicitat, în calitate de director general, suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 lei și, ulterior, a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat”.

Pe lângă sesizarea penală, ANI l-a declarat pe Nicușor Dan incompatibil, deoarece, în perioada exercitării mandatului, a exercitat și alte funcții de conducere în cadrul a patru instituții sau servicii publice, fără mandat de reprezentare, încălcând, astfel, articolul 87, alineat 1, litera „d” din Legea 161/2003. Totodată, Nicușor Dan se află în conflict de interese administrative, deoarece, ca director general al ALPAB, a solicitat suplimentarea bugetului, iar în calitate de primar general al Capitalei, a retransmis ALPAB bugetul solicitat. „Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 de lei, la 14.517.000 de lei”. Edilul Capitalei ar fi încălcat, astfel, articolele 70, 71 și 76 din același act normativ.

 

Patru funcții similare

 

ANI a sesizat, de asemenea, și Prefectura București, cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general Nicușor Dan a patru funcții de conducere în cadrul instituțiilor sau serviciilor publice din subordine, fără a avea un mandat de reprezentare. Este vorba despre Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrația Străzilor, ALPAB și Centrul Cultural Expo Arte.

Toate aceste fapte de incompatibilitate și de conflict de interese au fost sesizate Agenției Naționale de Integritate de către Alexandru Pânișoară, președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului (ADU), care a învederat faptul că, la finalul verii 2021, Nicușor Dan l-a demis pe directorul general al ALPAB, Bogdan Peter Tudose, și s-a numit pe sine director general interimar. Asta, în timp ce ALPAB este un serviciu public de interes local al municipiului București, înființată prin Hotărâre a Consiliului General în anul 2004. „De asemenea, primarul general, Nicușor Dan, a procedat în același mod și la alte instituții publice de interes local. Ca și în cazul referitor la ALPAB, acte administrative de dispoziție nu sunt publice și nu avem sursa pentru a le putea indica. (…) Astfel, primarul general, Nicușor Dan, s-a numit: director în cadrul instituției publice Centrul Cultural EXPO ARTE, înființată prin HCGMB nr. 327/2018, în subordinea Primarului General al Municipiului București; director în cadrul instituției publice Administrația Străzilor, înființată prin HCGMB nr. 297/2016, în subordinea primarului general al municipiului București”.

 

Va contesta Raportul ANI

 

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat, ieri, după ce ANI a anunțat că Nicușor Dan se află în incompatibilitate și în conflict de interese administrativ și penal, că există posibilitatea ca actualul primar să fie suspendat din funcție, fie prin constatarea, în termen de 15 zile, a stării de incompatibilitate stabilită deja de ANI, fie, în cazul în care primarul va contesta raportul ANI, după ce se va pronunța definitiv instanța de judecată.

Nicușor Dan a precizat, pe contul său de socializare, că „voi ataca în instanță în termenul legal Raportul Agenției. Agenția îmi impută două fapte, pentru care are o interpretare eronată a legii”. Referitor la autonumirea sa ca director în cadrul mai multor instituții din subordine, acesta susține că „pe perioada de vacanță a funcției de director al unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei, am exercitat față de aceste instituții atribuțiile legale ale primarului”. 

 

 

Drulă sare în apărarea lui Nicușor și susține că ANI este o „mizerie politică”

 

Nicușor Dan este al doilea „salvator al Bucureștiului” dat, recent, de ANI pe mâna Parchetului, după ce la începutul lunii noiembrie a anului trecut primărița USR Clotilde Armand a fost acuzată de inspectorii de integritate că în exercitarea atribuțiilor de edil al Sectorului 1 a semnat mai multe dispoziții prin care s-a numit pe ea însăși în funcția de manager al unui proiect finanțat din fonduri europene. Culmea, proiectul poartă denumirea „Îmbunătățirea capacității administrației locale pentru dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”. Aceste dispoziții semnate de Clotilde Armand au produs un folos material pentru ea însăși în cuantum de 18.710 lei. Concret, edilul Sectorului 1 ar fi încălcat, prin aceste acțiuni, mai multe articole din Legea 161/2003.

ANI a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Armand Clotilde Marie Brigitte a infracțiunii de folosire a funcției, pentru favorizarea unor persoane.

Ca și în cazul Armand, conducerea USR a intrat „la rupere” și în apărarea lui Nicușor Dan. Liderul progresist Cătălin Drulă a reacționat, ieri, după emiterea de către ANI a comunicatului de presă, declarând că „mizeria ANI de astăzi la adresa lui Nicușor Dan e doar încă o dovadă a politizării acestei instituții care hărțuiește politicienii și primarii din Opoziție. Nu e nicio întâmplare. Acesta este regimul Iohannis, pas cu pas către Belarus”.

În apărarea lui Nicușor Dan a sărit și Ludovic Orban, declarând: „Nicuşor Dan este un om extrem de scrupulos în privinţa legalităţii, corectitudinii, moralităţii, integrităţii. (…). Prin comunicatul de astăzi, ANI lansează nişte acuzaţii la adresa lui Nicuşor Dan care nu au niciun suport legal şi care îmbracă forma unei adevărate calomnii”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: nicusor dan amenda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri