Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan: Consiliul General - acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş

Nicuşor Dan: Consiliul General - acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş

de Redacția Jurnalul    |   

 Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Continuăm modernizarea sistemului de iluminat din Capitală. CGMB şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în 7 zone din oraş. Vom depune documentaţia la Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru a obţine finanţare în următoarea sesiune dedicată Programului Iluminat Public 2024, ce se va organiza pe 30.12.2024. Vom înlocui 9.855 corpuri de iluminat cu unele de tip LED şi sistem de telegestiune, ceea ce va însemna o economie de până la 3.500.000 lei/an, în condiţiile actualului tarif al energiei electrice", a explicat Nicuşor Dan.

El a menţionat şi cele şapte zone din Bucureşti în care urmează să fie modernizat iluminatul public:

* Zona 1, delimitată de Calea Griviţei, bd. Dacia, Calea Victoriei, şoseaua Pavel D. Kiseleff, bd. Regele Mihai I al României, bd. Expoziţiei, strada Aviator Popişteanu, bd. Ion Mihalache;

* Zona 2, delimitată de bd. Regina Elisabeta, strada Vasile Pârvan, strada Berzei, strada Mircea Vulcănescu, bd. Dacia, bd. Gheorghe Magheru, bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa Universităţii;

* Zona 3, delimitată de strada Sibiu, bd. Drumul Taberei, bd. 1 Mai;

* Zona 4, delimitată de strada Antiaeriană, Calea 13 Septembrie, strada Sebastian, Calea Rahovei, şoseaua Alexandriei;

* Zona 5, delimitată de şoseaua Mihai Bravu, bd. Basarabia, bd. Chişinău, şoseaua Pantelimon, şoseaua Iancului;

* Zona 6, delimitată de bd. Unirii, bd. Decebal, Calea Călăraşi, bd. Corneliu Coposu, Piaţa Unirii;

* Zona 7, delimitată de bd. Lascăr Catargiu, bd. Gheorghe Magheru, bd. Dacia, Calea Moşilor, şoseaua Ştefan cel Mare.

"Valoarea totală a proiectului este de aproape 60 de milioane de lei, inclusiv TVA, din care 147.728 lei contribuţie proprie a municipiului Bucureşti, reprezentând cheltuielile neeligibile", a mai precizat primarul general al Capitalei.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri