Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan, despre parteneriatul cu Israel: „O relație puternică pe plan politic, economic și uman”

Nicușor Dan, despre parteneriatul cu Israel: „O relație puternică pe plan politic, economic și uman”

de Redacția Jurnalul    |   

Relaţia dintre România şi Israel este puternică la nivel politic, economic şi uman, a declarat luni preşedintele Nicuşor Dan, în cadrul unei declaraţii comune susţinute alături de omologul israelian, Isaac Herzog.

Şeful statului a subliniat caracterul istoric al acestei relaţii, evidenţiind că "un liant este comunitatea israelienilor care sunt originari din România, care au contribuit la construcţia şi dezvoltarea Statului Israel".

Nicuşor Dan a spus că preşedintele Israelului se află în România la comemorarea a 85 de ani de la Pogromul de la Iaşi.

"Aduc un omagiu memoriei victimelor din acele zile şi cred că este responsabilitatea noastră, a tuturor să nu uităm, pentru ca aceste tipuri de evenimente să nu se mai întâmple în lume şi în România", a arătat Nicuşor Dan.

El a atras atenţia şi asupra creşterii discursului instigator la ură în prezent, subliniind că trebuie acţionat "cu fermitate şi cu tact".

AGERPRES

Subiecte în articol: nicusor dan parteneriat Israel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri