Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, a declarat, marţi seara, că la tribunalele judeţene din ţară au fost depuse peste 60 de contestaţii la listele de candidaţi USR, iar 30 dintre acestea au fost respinse.
"În momentul de faţă, pentru alegerile parlamentare, pentru cele 42 de judeţe plus Bucureşti, avem peste 60 de contestaţii la tribunalele judeţene. Din contestaţiile acestea nu s-a admis niciuna, au fost respinse vreo 30. Ne încurcă foarte rău, pentru că nu facem decât să trimitem faxuri către instanţe pe diferite subiecte din litigiile astea. Spunem că sunt ale PSD pentru că PSD a avut deja trei: pe procesul de fuziune a intervenit, a contestat lista noastră pentru diaspora şi a contestat reprezentantul nostru în biroul electoral pentru românii din diaspora. Iar argumentele din aceste 60 de plângeri de acum sunt identice cu cele cu care PSD a venit. E adevărat că nu semnează PSD acum, semnează o doamnă Petruţ care a fost cot la cot cu avocatul PSD-ului în procesul nostru de fuziune şi semnează Partidul Ecologist Român care şi-a descoperit o vocaţie naţională să ne atace pe noi din senin", a spus liderul USR, la B1Tv.
Nicuşor Dan a menţionat că USR ar putea organiza în două-trei săptămâni un eveniment pentru prezentarea candidaţilor săi.
"În ceea ce îl priveşte pe domnul Cioloş, la o săptămână după ce dumnealui a lansat platforma, noi i-am adresat o scrisoare pe care am comunicat-o şi presei, cu anumite puncte din programul nostru, pe care vrem să le regăsim în programul de guvernare şi urmează să avem o întâlnire cu dumnealui", a mai menţionat liderul USR.
Sursa: AGERPRES