Partidul Puterii Umaniste (Social Liberal) a strâns peste 20.000 de semnături, în vederea convocării unui referendum, la nivelul Capitalei, pentru demiterea lui Nicușor Dan din funcția de primar general. La această campanie, bucureștenii au achiesat, mai ales că resimt o stare acută de nemulțumire, pe fondul crizei gunoaielor, a țânțarilor și a rozătoarelor, care au devenit o constantă pentru locuitorii celui mai mare municipiu din România, în ultimul an. Oamenii care au semnat s-au arătat extrem de revoltați, acuzându-l pe edilul Capitalei că, de când a preluat mandatul, a transformat metropola într-o adevărată cocină.
Tot mai mulți bucureșteni semnează pentru demiterea primarului general Nicușor Dan, nemulțumiți de activitatea sa în aproape un an de mandat. Acțiunea de strângere de semnături continuă în fiecare zi, în diverse zone ale Bucureștiului. Demersul privind strângerea semnăturilor a fost aprobat în unanimitate de membrii Biroului Executiv al Partidului Puterii Umaniste (Social Liberal) în ședința formațiunii, din data de 7 iunie 2021, și, până la mijlocul săptămânii trecute, au fost deja strânse aproape 21.000 de semnături din partea bucureștenilor. Oamenii au semnat pentru demiterea lui Nicușor Dan, invocând că parcurile au fost lăsate în paragină, că şobolanii mişună la propriu pe străzi, atacând chiar trecătorii, sau că lucrările importante de infrastructură au fost amânate. De asemenea, o problemă ridicată tot mai frecvent este cea a țânțarilor, împotriva cărora administrația Nicușor Dan nu a făcut aproape nimic.
„Să plece! Nu mai suportăm mizeria!”
Conform PPUSL, „noi, umaniștii, am venit să salvăm Bucureștiul. Suntem sătui de promisiunile nerealizate ale lui Nicușor Dan. Nicușor trebuie să plece. Ne-am strâns cu toții aici și vom merge peste tot în București. Bucureștiul este plin de șobolani, bucureștenii nu au apă caldă”.
„Cerem demisia. E totul de râpă. Mizerie, jeg, apă caldă la bloc nu am avut trei zile la rând”, a spus un tânăr, care a semnat pentru organizarea referendumului. O doamnă a declarat că primarul Capitalei nu a făcut nimic. „Toate lucrările începute de doamna Firea s-au oprit. I-aș strânge de gât pe toți. Au făcut din București cocină. Au venit la putere toți neaveniții”.
Campania de strângere de semnături pentru organizarea referendumului de demitere a primarului general Nicușor Dan a continuat pe trotuarul din fața Parcului Cișmigiu, vizavi de Primăria Generală a Capitalei. Umaniștii fac un apel către bucureșteni de a semna în număr cât mai mare, indiferent de opțiunea lor politică.
Conform OUG nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, mandatul unui primar ales încetează ca urmare a unui referendum de demitere. Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului. Astfel, în cazul Capitalei, se estimează că trebuie strânse aproximativ 450.000 de semnături.
Un demers similar este întreprins și în ceea ce o privește pe Clotilde Armand
În paralel, și la nivelul Sectorului 1 se derulează o campanie de strângere de semnături, pentru demiterea primarului USR, Clotilde Armand. Mai multe organizații s-au implicat în acest demers, pe fondul scandalului gunoaielor care, practic, durează de la preluarea mandatului de către actualul edil.
Luna aceasta, PSD s-a implicat oficial în acest demers, după ce senatorul Gabriela Firea a anunțat că a semnat pentru organizarea referendumului local. La rândul său, președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, a declarat, pentru Antena 3, că „întreg partidul se va mobiliza pentru susținerea referendumului de demitere a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand. Ne trebuie 52.000 - 53.000. Fac un apel către bucureșteni, mai ales după ce au văzut aceste imagini (cele privind pătrunderea în camera cu voturi de la Biroul Electoral de Circumscripție Sectorul 1 – n.red.) și când văd, când ies din casă șobolani și gunoaie. Fără semnăturile lor nu se pot repeta aceste alegeri”, preciza Marcel Ciolacu.