Un alegător britanic şi-a exprimat părerea faţă de liderul partidului pro-Brexit, Nigel Farage, şi l-a stropit pe costumul său scump cu un milkshake ieftin. Incidentul a avut loc în oraşul Newcastle din nordul Angliei, în timpul unei vizite electorale a liderului politic. Nigel Farage s-a arătat foarte furios în urma incidentului şi a scăpat de o nouă "baie de mulţime" după ce a fost dus la adăpost de bodyguarzii săi.