Jurnalul.ro Ştiri Vremea Infotrafic: pe numeroase șosele plouă, iar în zona montană înaltă este ninsoare slabă

Infotrafic: pe numeroase șosele plouă, iar în zona montană înaltă este ninsoare slabă

de Redacția Jurnalul    |   

Centrul Infotrafic anunță că sâmbătă dimineață pe numeroase șosele din România carosabilul este umed deoarece plouă. De asemenea, șoferii care se îndreaptă către zonele montane înalte sunt avertizați că există ninsori slabe.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că „pe mai multe artere rutiere din întreaga țară se circulă în condițiile unui carosabil umed, cu ploaie ușoară, iar în zona montană înaltă precipitațiile sunt sub formă de ninsoare slabă”.

Șoferilor li se recomandă să ruleze cu viteză adaptată condițiilor de drum, să nu bruscheze comenzile vehiculului, să crească distanța între vehicule, să se asigure corespunzător înaintea schimbării benzii sau a direcției și să nu staționeze pe banda de urgență a autostrăzilor.

Totodată, șoferii sunt avertizați să nu oprească pe marginea șoselei în zone cu copaci mari deoarece rafalele de vânt pot doborî arborii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Infotrafic ninsori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri